joi, 25 februarie 2010

Avatar

12:09
Am reuşit să văd sâmbătă Avatar în 3D. Da, ştiu, shame on me! Oricum nu avea rost să mă grăbesc să îl văd mai ales că nu mă atrăgea din niciun motiv serios, nu avea un story care să mă facă să nu pot dormi dacă nu îl văd, nu erau actori excepţionali, nu era un regizor favorit, etc. Dar nu am plâns după bani. Filmul a fost super-OK pentru un film comercial, dar nu merită ÎN NICIUN CAZ un Oscar decât pentru efecte vizuale care într-adevăr sunt excepţionale. Am reuşit ca atunci cînd am fost la Bucureşti să merg la un film la I-MAX şi am văzut promo la film şi am rămas mască. Chiar sunt superbe efectele şi mai ales ideea acelei lumi semi-pământene, acel Eden ce doar în visele copilăriei le poţi avea. Poveste simplă, am mai văzut-o de mii de ori în filmele americane, plus că seamănă izbitor cu cea din Final Fantasy, actorii nu ies în evdenţă prin interpretări excepţionale, poate şi pentru că sunt jumătate animaţi sau poate că nu sunt cunoscuţi (sau poate cu atât mai mult). Oricum scenariul a fost OK proporţionat încât nu simţi cele 162 de minute, te ţine bine în priză, nu te oboseşte nici din cauză că e ritmul prea alert nici că e prea static.
M-am uitat pe HBO la premiile BAFTA. Am ales câteva filme care am cam merita văzute: The Hurt Locker (cel mai bun film, cea mai buna regie, cel mai bun scenariu original, cea mai bună imagine, cea mai buna editare, cel mai bun sunet), Inglorious Basterds (cel mai bun actor în rol secundar), An Education (cea mai bună actriţă în rol principal).

Jocuri

11:59
În ultimul timp sunt foarte stresat de servici. A trebuit să dau afară 4 colegi cu care mă înţelegeam destul de bine, dar am căutat o soluţie economică. În fine, din acest motiv ajung acasă frânt de oboseală şi abia apuc să mă mai uit la câteva discipline de la Jocurile Olimpice sau să mă mai joc pe calculator. Ce jocuri mai joc eu? Pai în primul rând FIFA Manager 10, pe care îl am cumpărat din magazin (după versiunile 08 şi 09). Apoi mai joc German Truck Simulator cu care m-am cam chinuit puţin să îl traduc din germană în engleză. Pentru jocul ăsta am cumpărat şi un volan. Woow, să mă vedeţi cum stau în scaun şi ţin de volan şi apăs pedala de acceleraţie până la maxim. E atât de realist jocul încât în ultimul timp am cam dat la o parte cariera mea de antrenor virtual (chiar dacă din primul sezon cu Steaua am câştigat Europa League şi campionatul la mare luptă). Nu are rost să mai descriu jocul prea mult, cine e fan de astfel de simulatoare deja îl joacă, iar cui nu îi plac se va plictisi de postul ăsta, mai ales că am reuşit să găsesc şi versiunea UK Truck Simulator, care e la fel ca şi GTS dar ca e doar în Anglia şi trebuie condus pe partea stângă şi cu volan pe dreapta, plus că sunt o grămadă de sensuri giratorii care sunt destul de greu de luat cu ditamai TIR-ul. Poate după ce ma plictisesc de drumurile din Germania am să trec serios pe UK.

Nuntă

11:56
Am cam încheiat pregătirile de nuntă. Şi-a găsit şi Ade rochie de mireasă, am semnat şi actele pentru amenajarea sălii. Mai trebuie doar mărunţişuri: invitaţii, costumul meu, papuci, hainele de cununie civilă, etc.
Am totuşi un stres privind invitaţii şi numărul lor...

Bucureşti

11:20
Nu am mai apucat sa scriu de cînd am revenit din Bucureşti de la o nuntă la care am fost invitat. Am fost prins cu tot felul de treburi sau pur şi simplu nu am mai avut chef de a scrie.
Totuşi să revin cu nişte mici impresii despre capitala ţării noastre, aventurile mele şi păreri despre nuntă.
În primul rând am ales sa merg cu avionul până la Bucureşti. M-a costat cu BlueAir două bilete dus-întors fix 95 de Euro cu toate taxele incluse. Puţin mai scump decât cu trenul (vreo 80 de lei diferenţă) şi cam la fel cât ar fi fost cu maşina. Zborul a fost foarte lin ţi fără probleme. Nici nu s-a simţit aterzarea pe Băneasa. Am ajuns în 40 de minutede la decolarea din Arad. Ajuns în Bucureşti parcă aş fi aterizat pe altă lume: frig, ploaie, mizerie şi multă apă. De ultima dată s-au schimbat unele lucruri în bine. De exemplu nu am mai văzut atât de mulţi şoferi stresaţi la volan care să claxoneze pentru orice nimic. Bine, nu au dispărut de tot, dar nici nu sunt atât de prezenţi în toate intersecţiile. Dar în schimb lumea din Bucureşti are o mentalitate tipic balcanică. Chiar dacă nu mai ninsese de vreo săptămână pe trotuare erau lacuri de acumulare. Zăpada era lăsată aşa de la ultima ninsoare şi nimeni nu se atinsese de ea. Se topea în timpul zilei sau de la ploaie şi practic toate trotuarele erau nişte lacuri, înspre şosea era un munte de zăpadă iar în cealaltă parte ori erau clădiri ori alţi munţi de zăpadă. Tu trebuia să mergi pe o cărare foarte îngustă pe zăpadă şi să nu te ciocneşti de oamenii care veneau din sens opus. OK, a fost vreme nasoală, dar nu am crezut că voi vedea atâta indolenţă. Toţi dădeau vina pe primar, pe stat, pe te miri cine dar nimeni nu s-a gândit să pună mâna pe o lopată să dea la o parte zăpada de pe trotuarul din faţa casei, a blocului sau a firmei. Şi nu mă refer aici la cartiere mărginaşe, TOT Bucureştiul era în asemenea hal, inclusiv bulevardele centrale (Magheru, Victoria, Kissellef, Unirii, etc.). Când intram în vreo discuţie cu vreun locuitor şi le spuneam părerea mea sinceră ei începeau ca de obicei scuzele prezentate mai sus iar eu foarte revoltat le explicam că e inadmisibil aşa ceva, acest lucru legat de curăţenia pe trotuare ţine DOAR de locuitorii din acea zonă. Am încercat să spun cum e la noi în Timişoara, a trebuit acum vreo 5 ani Ciuhandu să dea amenzi mari la toţi care nu făceau curăţenie în faţa casei, firmei sau blocului şi acum e ceva normal ca dimineaţa după o ninsoare să vezi cum lopeţile cum se curăţă trotuarele, se dă zăpada la o parte, se dă cu sare dacă e gheaţă, etc. Drumurile sunt responsabilitatea primăriei, dar trotuarele? Apoi să revenim la o fază tragi-comică. Am reuşit să pierd avionul de întoarcere. Am ajuns cu 15 minute după ce se închisese check-in-ul. Aşa că m-am întros la Arad cu trenul, mergând o noapte întreagă şi nedormind de ciudă. Asta e, se mai întâmplă, mai ales dacă asculţi de femei.
Nu vreau deocamdată să povestesc toată istoria, prietenii o ştiu în detaliu.

About Us

Recent

recentposts

Random

randomposts