Bazilica Sfântul Ștefan (în maghiară Szent István-bazilika) este o biserică romano-catolică din Budapesta, Ungaria. Este cea mai mare biserică din acest oraș și a treia cea mai mare din Ungaria, după catedralele din Esztergom și Eger.

Bazilica poartă hramul Sfântului Ștefan, primul rege și patronul spiritual al Ungariei, brațul său drept aflându-se într-o raclă din bazilică. De aceea aceasta este cea mai importantă biserică din Ungaria. Această bazilică a fost finalizată în anul 1905, după 54 de ani de la primele schițe ale arhitectului Miklós Ybl. O mare parte din această întârziere poate fi atribuită prăbușirii cupolei bazilicii în anul 1868, fapt care a dus la demolarea construcției și reconstruirea ei de la zero.

Stilul arhitectonic este neoclasicismul, iar planul bazilicii este în cruce greacă. Fațada este ancorată de două mari clopotnițe. Clopotnița din partea de sud a bazilicii are un clopot de 9 tone, fiind cel mai mare clopot din Ungaria. Inițial a fost un clopot de 8 tone, dar a fost înlocuit cu unul mai mare, deoarece cel de 8 tone a fost topit și folosit în scopuri militare pentru Al Doilea Război Mondial. Tot pe fațadă se găsesc numeroase statui reprezentândo pe Sfânta Maria alături de sfinți precum Ștefan, Ladislau și Leopold.

Este de remarcat faptul că la construirea bazilicii s-a folosit marmură de Rușchița.

Construcția bazilicii a început în 1851, urmând planurile arhitectului József Hild. După moartea acestuia, arhitectul Miklós Ybl a luat conducerea lucrărilor în 1867 și i-a dat bazilicii o cupolă neorenascentistă după prăbușirea cupolei originale în 1868. Concepția sa, inspirată de Renaștere, se armoniza foarte bine cu planurile inițiale concepute în stilul neoclasic. A rezultat un edificiu cu un aspect echilibrat, în pofida contradicțiilor care proveneau din amestecul de stiluri. Un al treilea arhitect a lucrat, și el, la realizarea bazilicii. Este vorba de Jozsef Kauser, care a încheiat, în 1905, lucrările construcției începute în urmă cu 54 de ani.

Bazilica a fost inaugurată de împăratul Franz-Iosif și a primit demnitatea de Basilica Minor (în română bazilică minoră), în 1938, sub papa Pius al XI-lea, cu ocazia împlinirii a 900 de ani de la moartea lui Ștefan.

În prezent, Bazilica Sfântul Ștefan este un loc de pelerinaj, dar și o atracție culturală, aici ținându-se concerte de orgă. Importanța bazilicii ca loc de pelerinaj se datorează prezenței Mâinii Sfinte, mâna dreaptă a regelui Ștefan cel Sfânt, adusă aici în anul 1950. Anual au loc aici procesiuni religioase solemne, pe data de 20 august și 30 mai.

Mâna Sfântă este o relicvă a mâinii regelui Ștefan cel Sfânt, fondatorul statului ungar, care a murit la 15 august 1038 și a fost canonizat la Székesfehérvár la 20 august 1083. De atunci, mâna sa dreaptă, găsită întreagă, este venerată de popor. De-a lungul timpului, soarta relicvei a fost agitată: inițial, a fost păstrată la Biharia, în Transilvania, apoi la Ragusa (azi Dubrovnik), în Croația, apoi a fost transportată la Viena și a fost adusă la Buda, în 1771. În 1944, a fost transportată în Occident, iar la 19 august 1945 a fost predată Ungariei.[1] Există chiar o sărbătoare specială dedicată Mâinii Sfinte a regelui Ștefan pe data de 30 mai.

Podul Elisabeta (în maghiară Erzsébet híd) este un pod peste Dunăre din Budapesta, legând Buda și Pesta. Podul este situat în partea cea mai îngustă a Dunării din zona Budapestei, cu o lățime de numai 290 m. El este numit după regina Elisabeta (Sissi), o regină și împărăteasă populară a Austro-Ungariei, care a fost asasinată în 1898. Astăzi, marea ei statuie de bronz se află la baza dinspre Buda a podului, în mijlocul unei mici grădini. Spre deosebire de Podul Franz Joseph (în prezent Podul Libertății), podului Elisabeta nu i-a fost schimbat numele în timpul Ungariei comuniste.

Podul a fost construit între anii 1897-1903. După cel de-al doilea război mondial a fost reproiectat și lărgit. El are o structură pe doi piloni portal, fiind susținut de cabluri de oțel. Pilonii podului au fost proiectați de profesorul inginer Virgil Nagy.

Cele două capete ale podului sunt:

Piața 15 Martie (cu cea mai veche biserică din Pesta, Inner City Parish Church, construită în secolul al XIII-lea) și celebrul restaurant Mátyás Pince

Piața Döbrentei din Buda cu monumentul Sfântului Gellért de pe Dealul Gellért, o sculptură a Reginei Elisabeta, precum și Băile Rácz și Băile Rudas aflate în apropiere. Un luxos hotel cu spa este în curs de construcție în zonă.

Podul inițial, un pod suspendat decorativ, a fost construit între anii 1897 și 1903, pe fondul unui scandal de corupție. Capătul dinspre Buda a Podului Elisabeta ajunge la poalele Dealului Gellert, ceea ce a necesitat un aranjament complicat de drumuri pentru conectarea la pod. Podul a fost proiectat în așa fel deoarece un nobil bogat, membru al Consiliului orașului, deținea o suprafață de teren pe malul râului. El a vrut să facă o avere prin vânzarea bucății de teren pentru construcția podului, mituindu-i pe ceilalți consilieri și pe inginerii care elaborau proiectul. El a reușit să vândă terenurile la prețuri foarte umflate. În epoca tramvaielor trase de cai, problema geometriei podului nu a fost considerată semnificativă și depășirile de costuri rezultate au fost acoperite, iar astfel nu a avut loc urmărirea penală a proprietarului. În ultimele decenii, mulți motocicliști au fost grav răniți sau au murit în unghiul ascuțit care urmează imediat după pod. După un accident teribil din 2004, în care a murit o întreagă familie, s-a instituit o limită de viteză de 40 km/h pe pod.

Podul Elisabeta, împreună cu multe alte poduri din toată țara, a fost aruncat în aer la sfârșitul celui de-al doilea război mondial de către geniștii Wehrmacht-ului, aflați în retragere. Acesta este singurul pod din Budapesta, care nu a putut fi reconstruit în forma sa originală. Poze și unele elemente recuperate de la vechiul pod pot fi văzute pe iarba din fața Muzeului Transporturilor din Parcul orașului.

Podul actual cu piloni legați de cabluri albe a fost construit pe același loc între anii 1961-1964, pentru că guvernul nu își putea permite să construiască fundații noi pentru pod. Cablurile principale ale podului sunt hexagonale în secțiune transversală, fiind compuse din mii de fire de oțel de șapte diametre diferite, în parte deoarece computerele de la acea vreme nu au fost în măsură să ofere o soluție pentru o secțiune transversală circulară cu cabluri.

Designul nou, proiectat de Pál Sávoly, a fost o premieră în Europa Centrală, dar a avut unele deficiențe. Traficul tramvaielor și a camioanelor grele a fost eliminat de pe pod în 1973, după ce au apărut semne de fisuri în structură.

Iluminatul special pentru Podul Elisabeta a fost creat de renumitul proiectant japonez de sisteme de iluminat Motoko Ishii, iar Japonia a contribuit cu 120 milioane de forinți (450.000 de euro) la cheltuielile de proiectare. Consiliul orașului Budapesta a plătit 150 milioane de forinți pentru proiect. În anul 2009 s-au aniversat 140 de ani de la stabilirea legăturilor diplomatice dintre monarhia austro-ungară și Japonia, precum și 50 de ani de la restabilirea legăturilor diplomatice dintre Japonia și Ungaria.

Podul cu Lanțuri din Budapesta, denumit oficial Podul Széchenyi în memoria omului de stat maghiar István Széchenyi (în maghiară Széchenyi lánchíd), este un pod suspendat ce traversează Dunărea făcând legătura între Buda și Pesta, părțile de vest și de est ale orașului Budapesta, capitala Ungariei. Proiectat de inginerul englez William Tierney Clark, el a fost primul pod permanent construit în Budapesta peste Dunăre și a fost deschis în anul 1849.

El este ancorat pe partea dinspre Pesta a fluviului de Piața Széchenyi (fostă Roosevelt), lângă Palatul Gresham și Academia de Științe a Ungariei, iar pe partea dinspre Buda de Piața Adam Clark, unde se află Kilometrul Zero și capătul de jos al funicularului ce duce la Castelul din Buda.

Podul a primit numele lui István Széchenyi, care a susținut financiar construcția podului, dar este cel mai frecvent cunoscut sub numele de Podul cu Lanțuri. La momentul construcției sale, el a fost considerat ca fiind unul dintre minunile ingineriei din epoca modernă. Ea a dobândit o semnificație enormă în viața economică, socială și culturală a țării, la fel ca și cea pe care o are Podul Brooklyn în New York și în Statele Unite ale Americii. Decorațiunile sale din fier forjat, cât și echilibrul compozițional al acestora, fac din acest pod unul dintre cele mai frumoase monumente industriale ale Europei. El a devenit un simbol al progresului, al emancipării naționale din secolul al XIX-lea și o punte de legătură între Est și Vest.

Podul a fost proiectat de inginerul englez William Tierney Clark în 1839, la inițiativa contelui István Széchenyi din același an, iar construcția a fost supravegheată pe plan local de inginerul scoțian Adam Clark (nu sunt rude). El reprezintă o versiune la scară mai mare a unei construcții precedente a lui William Tierney Clark și anume Podul Marlow, construit peste Tamisa la Marlow, Anglia.

Proiectul a fost extins considerabil de către negustorul aromân Gheorghe Sina, care avea importante interese financiare și imobiliare în oraș și al cărui nume este înscris la baza fundației de sud-vest a podului, pe partea dinspre Buda.

Podul a fost deschis în 1849 și a devenit astfel primul pod permanent din capitala Ungariei, după Revoluția Maghiară din 1848. La data inaugurării, lungimea sa de 202 de metri îl făcea să fie unul dintre cele mai lungi poduri din lume. Leii de pe pilaștrii podului au fost sculptați în piatră de către sculptorul János Marschalko. Ei sunt vizibil similari ca design cu faimoșii lei din Piața Trafalgar Square, realizați de Edwin Henry Landseer împreună cu Marochetti (comandați în 1858, instalați în 1867), dar ei au fost instalați mai devreme aici, în 1852. Ei sunt mai mici (și apar de jos fără limbă). Podul a primit numele actual în 1898.

El a fost proiectat pe secțiuni și transportat din Marea Britanie în Ungaria pentru construcția finală.

Structura metalică a podului a fost refăcută și consolidată în 1914. În timpul celui de-al doilea război mondial, el a fost grav avariat în Asediul Budapestei, fiind reconstruit și redeschis în 1949.

Inscripția de pe fiecare parte a podului este dedicată lui Clarke Adam, un nume englezesc folosind ordinea de nume ungurească, unul din foarte puținele nume englezești care au fost scrise în această ordine.

Placa de pe partea dinspre Pesta a fluviului conține o inscripție tradusă astfel în limba română: "Pentru a rememora singurele două poduri rămase dintre cele proiectate de William Tierney Clarke: Podul cu Lanțuri Széchenyi peste Dunăre de la Budapesta și Podul suspendat peste Tamisa de la Marlow, Anglia."

Podul Libertății (în maghiară Szabadság híd) este un pod peste Dunăre din Budapesta, care leagă Buda și Pesta. El este al treilea pod public sudic din Budapesta, localizat la capătul sudic al centrului orașului.

Podul a fost construit între anii 1894 și 1896, după planurile lui János Feketeházy. Deși radical diferit ca structură, podul imită conturul general al unui pod cu lanțuri, care a fost considerată o forma estetică preferată la momentul construcției. Podul a fost inaugurat în prezența împăratului Franz Joseph; ultimul nit de argint al pilonului din Pesta a fost introdus în structura de fier de către împăratul însuși, iar podul a primit inițial numele monarhului.

Cele două capete ale podului sunt:

Gellért tér (la poalele Dealului Gellért, cu Băile Gellért și Hotelul Gellért) și

Fővám tér (cu Hala Centrală și apropiata Universitate Economică din Budapesta).

El are 333,6 m lungime (împreună cu secțiunile de legătură) și 20,1 m lățime. Părțile de sus a celor patru piloni sunt decorate cu mari statui de bronz ale Turului, o pasăre asemănătoare cu șoimul, proeminentă în mitologia maghiară antică.

Multe tramvaie obișnuiesc să circule pe pod, care a fost puternic afectat și de traficul auto și există o inițiativă de a-l transforma într-unul pietonal odată ce a patra linie de metrou din Budapesta va fi finalizată în următorul deceniu.

Piața centrală (maghiară "Nagy Vasarcsarnok") este cea mai mare si cea mai veche piață acoperită din Budapesta. Ideea construirii o așa de mare piață a venit de la primul primar al Budeapestei, Károly Kamermayer, și a fost cea mai mare realizare a lui. Și-a dat demisia in 1896, iar când piața a fost inaugurată a venit la ceremonia de deschidere ca simplu cetățean.

Este localizată în capătul străzii pietonale Váci utca pe partea Pestei lângă Podul Libertății în Piața Fővám.

Clădirea a fost proiectată și construită de cître Samu Pecz în anul 1897. Piața oferă o mare varietate de tarabe aflate pe trei etaje. Poarta de intrare are trăsături neogotice. O caracteristică arhitecturală este acoperișul care a fost restaurat astfel încât să aibe culorile specifice ale vitraliilor colorate din Pécs. Suprafața clădirii este de 10.000 metrii pătrați, care e acoperiă de o structură de oțel. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial clădirea a fost distrusă complet și nu a fost folosită timp de mulți ani. Pe parcusul deceniului 9 al secolului trecut au fost începute lucrări de restaurare pentru a aduce piața la vechea ei splendoare de odinoară. După finalizarea restaurării, clădirea a primit premiul FIABCI Prix d’Excellence în 1999 și a devenit una dintre cele mai popularii atracții turistice ale orașului.

Majoritatea tarabelor și standurilor de la parter oferă diferite sortimente de carne și produse din carne, mare majoritate fiind tradiționale. La etaj sunt suveniruri si diverse obiecte tradiționale ungurești de la cani până la haine. Iar la subsol există un supermarket și găsiți piața de pește sau standuri cu castraveți murați.

Piața e închisă duminică și se deschide la 6 dimineața în celelalte zile, închizându-și porțile luni la 5, marți până vineri la 6 iar sâmbăta la 3 după amiaza.