luni, 12 ianuarie 2009

Bolt 3D

Am fost ieri la cinema... again... Prima dată pe anul acesta. Am ales un film recomandat cu multă căldură... hmm... de fapt cu multă insistenţă. Am fost la Bolt în versiune 3D. Ţi se dau nişte ochelari speciali, de fapt ochelari cu o lentilă verde şi alta roşie. Arăţi ca o libelulă beată cu ei pe ochi. Asta ca parte distractivă la început. Apoi... începe nebunia. Chiar de la prezentarea celor de la Disney îţi vine să leşini... Ai senzaţia că eşti în altă lume, că îţi explodează artificiile chiar în faţă. Animaţia e aşa de bine făcută încât de vreo 3-4 ori m-am întins încercând să prind obiectele care parcă erau chiar în faţa mea. Cam tot de atâtea ori am şi tresărit sau mi-am pus mânile la ochi crezând ca mi-o iau în freză. Povestea în sine e simpatică foc. Un câine care se crede super erou şi care până la urmă da faţa cu realitatea cam crudă şi plină de dureri. Happy end până la urmă. Dar nu spun mai multe să nu vă stric din surprize. Un film pe care îl recomand cu căldură atât copiilor cât şi celor mari. Filmul 3D nu e subtitrat ci dublat în română, şi e dublat foarte bine, chiar dacă unii vor să audă vocile reale. Din motive tehnice nu s-a făcut subtitrarea, dar merită! Aşa că... pregătiţi-vă ochelarii şi puneţi-vă centurile că veţi fi într-o altă lume.

P.S. Am crezut că reuşesc să bat pe cineva înainte de a începe filmul. E revoltător să dai o căruţă de bani la un film şi mai ales pe serviciile conexe şi să fi tratat fix ca un gunoi. Să laşi 30 de lei pe popcorn, suc şi nişte nachos şi să primeşti o atitudine sfidătoare de la domnişoara care se mişcă fix ca melcul lovit de boala vacii nebune. Am stat mai bine de 15 minute la o coadă de nu cred că mai mult de 10 oameni ca să mi se ia şi mie comanda. Nu am mai văzut o aşa lentoare de când sunt. Înţeleg că era obosită (probabil) sau că o fi fata mai ardeleancă, dar când vezi în faţa ta o mare de lume care toţi aşteaptă să intre la film, cu biletele în mână pe care au dat o grămadă de bani şi tu sa stai mai mult cu spatele la clienţi decât cu faţa mi se pare de-a dreptul sfidător.
Recomandare: mergeţi în weekend la film cu cel puţin 30 de minute înainte. Nu merită să intraţi în sala de cinema cu nervii storşi mai ales că scopul pentru care aţi plecat de a acasă a fost să vă destindeţi... Vizionare plăcută şi multă baftă cu fata de la popcorn!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

About Us

Recent

recentposts

Random

randomposts