Yahoo! a venit cu o nouă idee, să facem share la ceea ce postăm pe net. Adică, mai simplu, lumea să vadă mai uşor dacă am făcut vreun update ceva ce share-ui pe net. Idee bună mai ales ca web2.0 câştigă tot mai mult teren şi vreau ca cei din lista mea să vadă dacă am pus poze noi, sau am adăugat posturi noi pe blog.
Pentru a face să funcţioneze trebuie să vă înregistraţi pe profile.yahoo.com în cazul în care nu aveţi deja un cont. Apoi intraţi pe Manage my Updates şi indicaţi paginile pe care cei de la Yahoo! trebuie să le monitorizeze. Nu uitaţi să daţi click pe “Show All Yahoo! Sources” pentru a arăta toate siteurile pentru care se oferă update. Pentru fiecare site veţi avea o listă cu activităţile disponibile. Pentru site-urile care nu aparţin celor de la Yahoo! nu uitaţi să daţi click pe “Share More”. La sfârşit nu uitaţi să bifaţi ''Anyone''.
Lista cu cei pentru care Yahoo! oferă serviciile acestea:

Nu am mai scris de foarte mult timp. Ştiu, par neserios... Poate caut şi scuze când spun că am avut probleme care nu mi-au dat starea necesară să mă confesez. A trecut şi Paştele, a trecut şi ziua mea, au trecut şi o parte din probleme.
Să rezumăm puţin. Au trecut Sfintele Sărbători de Paşte. Am lenevit acasă la ai mei, în sânul familiei (aşa cum zic fătucele la televizor), nu am avut chef de nimic, pur şi simplu am stat în casă, m-am jucat pe calculator (Rock Tour Tyconn, idee frumoasă de joc dar plin de bug-uri) şi m-am uitat la televizor. Evident, am mâncat pască, drob, ouă, miel şi prajituri bune. Parcă mi-am încărcat bateriile, am stat eu singur cu gândurile mele, care erau cam tulburi în ultimul timp. Chiar aveam nevoie de o aşa evadare.
Apoi a venit ziua mea de naştere, de care sunt foarte mândru. Dar anul asta nu am avut niciun chef de sărbătoare. De fapt de nicio sărbătoare nu am avut chef anul ăsta. Nu am sărbătorit nici Crăciunul, nici Revelionul, nici alte alea... Ce am făcut de ziua mea? Pur şi simplu am lenevit în casă şi m-am uitat la televizor, chiar am ajuns şi să dau cu aspiratorul. Doar dimineaţa ce a fost mai "agitată". Am dat de băut şi mâncat la colegii de servici şi la fetele de la conta. Ei m-au mai bine dispus. Seara am ieşit doar eu cu Ade la Ponte nu-ştiu-cum şi am băut un pahar de vin şi am stat cu ea la poveşti. Şi mai ales despre probleme noastre.
Şi uite aşa ajung şi la lucrurile care m-au cam dărâmat zilele astea. Nici nu mai ştiu de când a început totul. Nici nu contează toată povestea, contează finalul şi mai ales motivele. Motivele sunt simple: neîncredere, saturaţie, minciună şi gelozie. Aş fi fost tentat să spun înşelat, dar nu cred ca e vorba despre asta, de partea nicicui. Contează doar că am ajuns să simţim şi să trecem amândoi prin aceleaţi stări pe care le-am avut celălalt la rîndul lui. Acum un an am fost eu cel minţit şi gelos, acum roata s-a întors. Mă simţeam şi răzbunat în acelaşi timp. Îmi dădeam seama că a ajuns şi ea să simtă poate măcar o parte din ceea ce am simţit şi eu dată, chiar dacă lucrurile astea nu se pot cuantifica. Fiecare om simte şi îl afectează în felul lui anumite trăiri, pentru cineva îl poate doborî un lucru care pentru altul nici măcar nu îl simte. E vorba de sentimente profunde aici ca şi ura, dragostea, gelozia, invidia, etc.
Acum pare că totul ia din nou calea normală. Oare până când? Să vedem cum va fi cu termenul de 1 iunie când aştept şi din partea ei să se desprindă de poalele mamei sau stăpânirea tatălui.
Am şi eu 32 de ani...

Ne plângem în ultimul timp că tineretul nostru nu va şti istoria acestei ţări, că va şti mai degrabă istoria Americii sau nici pe aia. Ne plângem că ne-am uitat valorile culturale. Îi invidiem pe englezi, americani sau alţi europeni cum îşi transpun istoria în diferite filme sau documentare. Şi noi nu facem nimic. Suntem experţi europeni la a ne plânge. Şi totuşi cineva s-a pus să facă un film despre daci, despre strămoşii noştri. Un film de aventură pentru tineri în care se explică istoria dacilor. Aşa cum şi noi am crescut cu ''Cireşarii'' aşa sperăm să crească şi copiii noştri cu acest serial. Se numeşte Secretul coifului de aur şi este realizat de Sunnyside Film.

Acum mai bine de 5 ani (pe 2 aprilie s-au împlinit fix 5 ani) se lansa gmail.com, produs de către cei de la Google. Au spus de la început că vor revoluţiona serviciul de e-mail. Cum era lumea înainte de Gmail? Cred că toţi ne aducem aminte de Hotmail sau de Yahoo!. Ne aducem aminte de serviciile penibile oferite de aceştia, de reclamele care ne umpleau mailul şi pagina, de cât de greu ne lua să ataşăm o poză sau un amărât de fişier cu care oricum ne chinuiam să nu ajungă la mai mult de 5MB. Nu pot să îmi scot din cap nici acum interfaţa grotească a serviciului de mail a celor de la Yahoo! sau spaţiul infim de stocare a celor de la Hotmail de numai 200 de MB. Eram un fan Hotmail de la începuturile internetului, de pe vremea când încă Hotmail nu aparţinea MSN (adică Microsoft). Şi am auzit deodată că Google experimentează un serviciu de email. Pe vremea aia nimeni nu credea că va putea răsturna cei doi coloşi. Aşa că şi eu am luat-o ca o glumă bună. Apoi am văzut că nu renunţă cei de la Google şi menţin serviciul. Mi se părea ciudată încăpăţânarea lor în lupta asta gen David şi Golliat. Apoi am aflat de spaţiul de stocare de 1GB. Am făcut nişte ochi cât toate cepele din lume. Mi se părea nefiresc de mult, pe vremea cand şi un DVD era cam o raritate. Ce să faci cu atâta spaţiu de email când oricum eram obişnuiţi cu spaţiu mic de stocare, pe când ne chinuiam să nu depăşim ataşamentele mai mult de 10 MB (în total!!!). Ehhh, dar nu puteai să ai de la început aşa de uşor un cont pe Gmail, se intra doar pe bază de invitaţii. Cu greu am obţinut una... şi după euforia înscrierii a urmat şocul. Nu semăna cu nimic, nu ştiam să folosesc nimic de acolo, totul era diferit. Nu existau foldere (eram foarte ordonat cu restul mailurilor de pe alte conturi, inclusiv de pe Outlook care era mailul de servici), nu existau reclame, totul era simplu şi banal. Am crezut că înnebunesc până m-am obişnuit, de fapt doream să renunţ la început la el, şi totuşi am continuat. Am zis că dacă ei au avut ambiţia să se lupte să reziste hai să văd şi eu cum e, să mă lupt cu Gmail puţin. La început nici măcar conceptul de arhivare nu mi se părea firesc, ştergeam mailurile de care nu mai aveam nevoie. Şi după ceva timp am văzut că şi cei doi mari iau în seamă concurenţa, Yahoo! a crescut spaţiul la 1GB şi Hotmail la 100MB. Ohhhh... mult! Evident, contraovensiva Google, spaţiu de stocare de 2GB şi tot creşte, şi ca să se vadă asta au pus un mic script pe prima pagina care număra în timp real cum creşte spaţiul de stocare. Şi de aici s-a rupt practic filmul, Gmail a devenit mult mai evoluat, lumea s-a obişnuit cu el, aveam şi limba română, aveam şi feed-uri, aveam şi POP, aveam şi chat, aveam şi import de POP de pe alte adrese (mi-am mutat adresa de mail de servici pe Gmail ca program de email), chat cu audio şi video, plus altele şi altele şi nu se opresc aici. Au rămas fideli principiilor de la început, uşor de folosit, aerisit, intuitiv, rapid.

De prin august anul trecut Google a lansat un serviciu foarte interesant de căutare, Google Suggest. Astfel scăpăm de navigări tâmpite printre căutări, ne sugerează ce ar fi cel mai aproape de ceea ce scriem şi ne autocompletează. Astfel scăpăm şi de erori de scriere şi de alte probleme. Ma gândesc că aproape toţi aţi experimentat această facilitate. Totuşi vă întrebaţi ce e nou? Nou e faptul că Suggest a devenit personalizat local. Adică, dacă eşti din Anglia şi începi să scri ''liver'' atunci îţi afişează ceva de genul:

În curând se va lansa vestitul messenger şi pe iPhone. Nu sunt fan al acestui telefon, mi se pare prea de fiţe şi mult prea scump pentru ceea ce ştie sau ce poate. Dar asta e altă poveste. Şi totuşi cei de la Yahoo! nu puteau rata şansa să nu intre şi pe piaţa utilizatorilor acestui telefon care sunt din ce în ce mai mulţi. La noi se explică foarte clar de ce ar trebui această aplicaţie, oare câţi dintre cei care au iPhone nu îşi petrec majoritatea timpului la agăţat pe ''mess''?
Deci, un mic preview:


Yahoo! Messenger for the iPhone demo video from Yahoo! Messenger on Vimeo.

Mai nou cam toate noile calculatoare şi chiar toate notebook-urile nu mai ai floppy. E un mijloc de stocare depăşit. Acum există CD-uri, DVD-uri, stick-uri USB, carduri de memorie, etc. Şi totuşi, Finanţele Publice din România (cel mai des) folosesc programe mai mult decât învechite care folosesc pentru stocare de informaţii dischete floppy de 1.44 MB. Ce facem în cazul în care nu mai avem unitate floppy? Cumpărăm unul extern pe care să îl mutăm de la un calculator la altul sau chiar pe notebook. Dar apare o altă problemă: Windows XP (şi nu numai) atribuie floppy-ului extern litera B. Ei şi? Chiar aşa, mare brânză... dar totuşi e o mare brânză pentru că acel program fantastic nu ştie să salveze decât pe litera A, şi cum nu e nimic în Windows ca şi litera A aici apare problema. Şi nici nu există vreo opţiune în program unde să selectezi drive-ul pe care să salvezi.

Gata cu introducerea şi să trecem la rezolvarea problemei. La prima impresie poate fi simplă rezolvarea. Am încerca următoarea variantă: