Am început vineri seara cu cu vizionarea lui ''The Hurt Locker'' pe care l-am cumpărat împreuna cu Gazeta Sporturilor. Culmea a fost ca duminică seara a fost filmul şi pe PRO TV. Nu înţelegeam cum de poate fi dat un film atât de repede pe piaţă împreună cu un ziar sau la tv, mai ales ca avea nominalizări la Oscar, vreo 9 daca îmi aduc aminte bine. 
Apoi am dedus că e un film independent şi caracatiţa marilor case de producţie nu şi-a întins tentaculele şi peste acest film. De obicei un film e lansat în premieră la cinema, apoi, după cel puţin 6 luni ajunge pe DVD, apoi după încă 6 luni pot să îl cumpere posturile TV PPV (pay-per-view, adică HBO la noi) şi abia pot fi date ''la liber'', cu cât e mai departe de data de lansare cu atât e mai ieftin. De accea un film bun ajunge la noi pe posturile clasice comerciale dupa vreo 3 ani, cel puţin, de la lansare. În fine, revenind la film, mi s-a părut un film care într-adevăr merită un Oscar. Clar mai bun decât ''Avatar'' care s-a poticnit în efectele vizuale. Am auzit dimineaţă la TV un comentariu pe tema asta şi i-am dat dreptate pe de-a-ntregul: dacă nu vezi ''Avatar'' la cinema cu 3D adormi lejer la el. Nu pot spune nici despre ''The Hurt Locker'' că are o poveste ieşită din comun. E vorba de o echipă de genişti din Irak care trec prin diferite pericole. Personajul principal e noul şef al echipei de genişti. Un fel de Clint Eastwood al ''estului sălbatic''. El crede că totul e un joc şi nu respectă nicio regulă, e pur şi simplu îndrăgostit de adrenalină. Asta până când o serie de evenimente îl fac să vadă lumea din jur printr-o altă perspectivă. Povestea din film nu e nouă, a mai fost folosită de sute de ori în alte filme, dar ceea ce îl face un film de excepţie e felul în care e prezentat Irak-ul în perioada post-Sadam. Pur şi simplu am rămas marcat de ce înseamnă acel război, în acea parte a lumii. Dacă războiul din Vietnam a fost un război de gherilă în care americanii îi căutau pe vietnamezi prin junglă şi nu îi vedeau acum în această gherilă urbană e mai nasol, soldaţii sunt înconjuraţi de localnici şi nu ştiu care e cel care va trage asupra lor sau care are o bombă sau un detonator. Oricum e un film dramatic cu mici secvenţe care te fac să zambeşti, un film care şi-a meritat toate premiile Oscar: cel mai bun film, cea mai bună regie, cel mai bun scenariu original, cel mai bun montaj, cel mai bun mixaj de sunet, cel mai bun montaj de sunet.
Apoi am dedus că e un film independent şi caracatiţa marilor case de producţie nu şi-a întins tentaculele şi peste acest film. De obicei un film e lansat în premieră la cinema, apoi, după cel puţin 6 luni ajunge pe DVD, apoi după încă 6 luni pot să îl cumpere posturile TV PPV (pay-per-view, adică HBO la noi) şi abia pot fi date ''la liber'', cu cât e mai departe de data de lansare cu atât e mai ieftin. De accea un film bun ajunge la noi pe posturile clasice comerciale dupa vreo 3 ani, cel puţin, de la lansare. În fine, revenind la film, mi s-a părut un film care într-adevăr merită un Oscar. Clar mai bun decât ''Avatar'' care s-a poticnit în efectele vizuale. Am auzit dimineaţă la TV un comentariu pe tema asta şi i-am dat dreptate pe de-a-ntregul: dacă nu vezi ''Avatar'' la cinema cu 3D adormi lejer la el. Nu pot spune nici despre ''The Hurt Locker'' că are o poveste ieşită din comun. E vorba de o echipă de genişti din Irak care trec prin diferite pericole. Personajul principal e noul şef al echipei de genişti. Un fel de Clint Eastwood al ''estului sălbatic''. El crede că totul e un joc şi nu respectă nicio regulă, e pur şi simplu îndrăgostit de adrenalină. Asta până când o serie de evenimente îl fac să vadă lumea din jur printr-o altă perspectivă. Povestea din film nu e nouă, a mai fost folosită de sute de ori în alte filme, dar ceea ce îl face un film de excepţie e felul în care e prezentat Irak-ul în perioada post-Sadam. Pur şi simplu am rămas marcat de ce înseamnă acel război, în acea parte a lumii. Dacă războiul din Vietnam a fost un război de gherilă în care americanii îi căutau pe vietnamezi prin junglă şi nu îi vedeau acum în această gherilă urbană e mai nasol, soldaţii sunt înconjuraţi de localnici şi nu ştiu care e cel care va trage asupra lor sau care are o bombă sau un detonator. Oricum e un film dramatic cu mici secvenţe care te fac să zambeşti, un film care şi-a meritat toate premiile Oscar: cel mai bun film, cea mai bună regie, cel mai bun scenariu original, cel mai bun montaj, cel mai bun mixaj de sunet, cel mai bun montaj de sunet.
Apoi, sâmbătă am început vizionarea a două filme care m-au atras la BAFTA: ''Up In The Air'' şi ''Fantastic Mr. Fox''. Pe primul poate l-aţi văzut deja destui, poate deja v-aţi făcut deja o impesie. Mi-a plăcut foarte mult jocul lui George Clooney. Un rol foarte greu de interpretat. Chiar şi ideea acestui film a fost inspirată mai ales pentru această perioadă de recesiune. Un film care poate fi urmărit de oricine, nu e neapărat un film de artă, are romantism, dramă, comedie, o poveste şi multă morală. Al doilea film a fost o supriză plăcută pentru mine. Nu ma aşteptam să văd un alt fel de film de animaţie. 
Am ieşit din universul filmelor realizate integral de calculator care îţi dădeau senzaţia de fals, de neralism. Filmul e foarte interesant atat prin povestea pentru copii cât şi prin povestea paralelă în care se poate regăsi oricine. E vorba despre o vulpe foarte umanizată care nu poate trece de stadiul de animal ''la casa lui'' şi îşi doreşte o ultimă aventură ca să se mai simtă animal încă o dată. Oricare dintre noi îşi doreşte o astfel de evadare la un moment dat, dar ajungem să târâm după noi şi pe alţii care nu au nicio vină. La fel se întâmplă şi cu acest Mr. Fox care îşi pune în cap cei mai răi trei fermieri care au fost vreodată. Până la urma totul se termină cu bine. Să nu uit să menţionez că vocile sunt remarcabile: George Clooney (again!) - Mr. Fox, Meryl Streep - Mrs. Fox, Bill Murray - Badger, Michael Gambon - Bean, Willem Dafoe - Rat, Owen Wilson - Coach Skip.
Apoi, aseară am văzut ''An Education''. Un film superb cu o interpretare de zile mari din partea lui Carey Mulligan care a şi câştigat BAFTA pentru rol principal şi a pierdut Oscar-ul în faţa lui Mo'Nique chiar dacă era marea favorită. Merită văzut filmul pentru că arată o altă perspectivă asupra Marii Britanii în perioada anilor '60, despre educaţia, cultura şi mai ales schimbarea generaţiilor. Puteţi urmări schimbarea prin care trece o adolescentă extrem de inteligentă şi eminentă a cărui vis e să vadă şi altceva decât pereţii casei părinteşti sau cei ai şcolii. Ar dori să ajungă să urmărească pe viu concerte simfonice pentru ca marea ei pasiune e violoncelul. Ar dori sa ajungă în Paris, să simtă viaţa boemă de acolo, sa simtă parfumurile Chanel, să atingă cele mai scumpe blănuri, să fie liberă, mai ales. Părinţii însă doresc altceva de la ea: să ajungă la Oxford, însă pentru asta ea trebuie să înveţe foarte mult şi să ia note foarte mari. Încearcă să nu o lase să îşi trăiască viaţa dorită de ea şi chiar să renunţe şi la repetiţiile la violoncel. Asta e până când Jenny (fata de care povesteam) îl întâlneşte pe Jack, un bărbat cam de două ori mai în vârstă decât ea şi îi prezintă alt univers, un univers pe care ea îl doar visa înainte, ajunge să meargă la concerte, la licitaţii, la baluri, la hipodromuri celebre şi chiar la Paris. Rămâne complet vrăjită de acest bărbat care îşi câştigă banii din diverse şmecherii şi înşelătorii. Până la urma viaţa nu poate fi aşa de uşoară şi de simplă. 
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu