Prin Slovacia și Polonia

Anul acesta am ales să facem concediul cu un mic turneu. Am ales ca destinație Slovacia, mai precis Ždiar, o mică stațiune de schi din nordul Slovaciei, la granița cu Polonia. Așezarea era foarte convenabilă pentru noi pentru că două zile am putut face mici excursii până la Auschwitz și până la Cracovia. La întoarcere spre casă am ales să ne oprim și în Bratislava.

Să încerc să fac un mic sumar al călătoriei și a celor două țări înainte de a trece la avalanșa de poze.

În primul rând am traversat Ungaria până a ajunge în Slovacia. Drumurile lor nu sunt cu nimic diferite de drumurile noastre naționale, adică alterneaza asfalt ca un palmă cu porțiuni de drum cârpit. Drumul la ei e puțin mai îngust decât la noi și localitățile sunt destul de lungi. 

În Debrecen am avut ghinionul să prindem ceva festival (al florilor, cred) și tot centrul era blocat, exact pe unde insista GPS-ul să mă ducă. Era plin de poliție pe strazile pe unde nu avea acces dar nu era niciun idicator de ocolire, mai ales că vedeam că festivalul acela ținea cam o săptămână. Astfel că o coloană de mașini străine, în tranzit, am bâjbâit prin oraș căutând ieșirea. 

Apoi am găsit autostrada care ne-a dus pana la Miskolc. Autostradă nouă, destul de slab circulată și care arată bine, la fel ca noile noastre autostrăzi. Din Miskolc am mers pe un drum național până la graniță, drum unde pentru prima dată am văzut dealuri și munți în depărtare de pe terirtoriul Ungariei. Am alimentat la ultima benzinărie din Ungaria pentru ca benzina din Slovacia e mai scumpă.

În Slovacia după graniță am plătit vigneta care e obligatorie pe autostrăzi. Prețul e ca la noi, adică 10 Euro pentru 10 zile. Ce m-a surprins imediat cum am intrat în Slovacia au fost satele care semănau destul de mult cu satele din nordul României. În plus drumurile era foarte puțin circulate. 

Prima oprire am făcut-o în Košice (Cașovia în română). Un oraș cu un centru istoric frumos întrținut, destul de populat, dar extrem de liniștit, mai ales că e al doilea oraș ca mărime după Bratislava. Și aici m-am simțit ca acasă, de la clădiri vechi și frumoase la blocuri comuniste, de la oameni bine îmbrăcați până la alte etnii care cerșeau pe străzi, de la mijloace de transport în comun moderne până la unele că te miri că mai pot circula. 

Drumul spre nord din Košice a fost ca o mică aventură, pentru că ne-a prins o ploaie torențială imediat ce am ieșit din Prešov (un oraș care amintește de Reșita), iar alternanța autostradă cu drum național nu era destul ușor de parcurs. 

Autostrada dintre Košice și Prešov este una comunistă nu prea strălucită, parcă e A1 dintre Pitești și București în urmă cu vreo 10 ani. Între Prešov și Poprad se construiește o autostradă nouă plină de tuneluri și viaducte impresionante. Se trece și printr-un tunel impresionant ca lungime (tunelul Branisko), momentan deschis doar pe un singur sens.

Din Poprad, însă am început să vedem vârfurile Munților Tatra care nu pot fi descriși în cuvinte, sunt de-a dreptul impresionanți. Făgărașul nostru poate păli în fața acelor vârfuri care se ridicau deasupra norilor. La destinație ne-a așteptat un mic sătuc liniștit ascuns printre pomii padurilor de brazi. Totul era adormit sau înghețat, mai ales că temperatura maximă nu a depășit 15 grade. Că să încerc o descriere mai corectă a locului, încercați să vă imaginați un sat din Apuseni unde nu prea ajunge un drum important și casele sunt destul de răsfirate și prin poiențe sunt niște pârtii de schii cu iarbă verde crud pe care pasc turme mici de oi.

Drumul spre casă l-am făcut prin sudul Tatrei, prin niște stațiuni montane care ar fi un fel de Valea Prahovei la ei, dar extrem de liniștite si extrem de aerisite cu căsuțe din lemn. Nici aglomerație nu era, doar lumea care stătea calmă la coadă la un trenuleț montan care ducea până la un punct de unde era o cărare spre o cascadă foarte frumoasă. M-au impresionat oamenii care mergeau în drumeții pe munte. Toți erau civilizați, nimeni nu striga, nimeni nu facea zgomot inutil, toți îmbrăcați adecvat de excursie de munte, nu neapărat cu bocanci, dar măcar cu pantofi de sport și echipament sportiv, nici măcar vreo 2-3 fete de genul piți nu aveau tocuri sau pantaloni scurți. Erau foarte multe trasee de unde lumea pleca să facă hiking sau chiar trasee pentru mountain-bike. De asemenea pe drumurile naționale din zonă foarte mulți cicliști pe drum, care nu stateau lipiți de marginea drumului și la fel de mulți tineri care făceau jogging pe mijlocul drumului național cu căștile pe urechi. De menționat că niciunul nu avea vreun element de semnalizare, adică luminiță sau vestă reflectorizantă, chiar dacă era pe înserat.

Tot în acea zonă de stațiuni turistice transportul între localități se face predominant cu ajutorul unui tren electric pe ecartament îngust. Prețul unui abonament pe o zi e de 4 Euro și străbate Štrba, Štrbské Pleso, Starý Smokovec (locul unde am mers să vizităm cascada) până la Tatranská Lomnica.

Pe autostradă între Liptovský Mikuláš și Martin există un lac de acumulare superb și o parcare chiar pe malul lacului.

Între Žilina și Trenčín autostrada trece prin niște peisaje superbe și ochii nu mai știu ce să aleagă, munți, castele, viaducte, peisaje.

Intrarea în Bratislava se face pe o autostradă pe 3 benzi unde se circulă cu maxim 90 km/h pe o distanță considerabilă. Bratislava, în sine nu e un oraș impresionant. Centrul vechi pe care îl parcurgi liniștit în maxim 3-4 ore, mai ales dacă ai inspirația să fii înainte de sosirea grupurilor turistice, adică până la ora 11, și te poți plimba în voie pe străduțe. Cetatea nu iese cu nimic în evidență, din păcate. Circulația e foarte lejeră, ca de altfel în întreaga Slovacie. Drumurile prin oraș sunt extrem de proaste, în afară de bulevarde.

Pentru Polonia ne-am rezervat două zile de vizită, una pentru Auschwitz (despre care nu am sa vorbesc prea mult ci am să las pozele să vorbească de la sine) și una pentru Cracovia.

Drumurile din Polonia sunt foarte aglomerate dar lumea merge foarte calm și preventiv, cu distanțe mari între mașinile din coloană, nu se depășește doar de dragul de a depăși, se merge în general sub limita de viteză de pe sectorul de drum. Au câteva porțiuni de drum expres dar destul de prost făcut, adică ca proiectare. Ca să fiu mai explicit, porțiuni de limită de 100 km/h cu o curbă foarte strânsă unde limita e 60 km/h, apoi iarași accelerezi până la 100 și numai bine când ai ajuns iarași curbă. Nu e atât de limita impusă de semne ci de chiar configurația curbei pe care cu greu o poți lua cu 70-75 chiar și cu o mașina mai sport. Apoi la polonezi satele sunt interminabile și am prins o porțiune de 18 km cu linie continuă, nu aveai unde să depășești. Cine are firmă de indicatoare rutiere în Polonia e rege, pentru că întâlneși o așa densitate de semne rutiere de nu mai știi pe ce lume ești. Am întâlnit o porțiune de cam 1,5 metri unde erau puse pe un stâlp 3 indicatoare, apoi pe altul 1 și pe al treilea altele 2. Limitele de viteză sunt de tot râsul. În decurs a vreo 1,5 km era ceva de genul: 50, 90, 70, 50, 60, 90. Aberație mai mare nu am văzut nici măcar la noi. Drumurile din Cracovia sunt între modeste și proaste și extrem de aglomerate. La plecare mi-a luat cam 1 oră să fac 15 km pe o șosea cu 3 benzi și cu semafoare din 500 în 500 de metri. Dar nimeni din acea coloană nu statea bară în bară, nimeni nu forța galbenul, nimeni nu încerca să se strecoare, nimeni nu claxona, nimeni nu pleca cu scrâșnit de roți.

Legat de Auschwitz vă recomand doritorilor de a vizita acest loc cumplit o zi întreagă. Preferabil să ajungeți cândva în jurul orei 10-11 la muzeu. Muzeul se află la primul lagăr. Sunt foate multe parcări, care la acea oră sunt libere. Taxa e de 2 Euro. Muzeul se vizitează doar cu ghid, iar taxa este de 40 de zloți (adică 40 de lei) de persoană și include vizita la Auschwitz I cu ghid, transportul la și de la Auschwitz II plus ghidul la Auschwitz II (Birkenau). Dacă vreți să nu plătiți există varianta gratis, parcare gratuită la Birkenau, plus intrarea gratis în lagăr fără ghid, dar pierdeți explicațiile extrem de precise și detaliate ale ghidului, explicații care vă fac să înțelegeri cât mai precis amploarea crimei.

În Cracovia recomand să vizitați pe îndelete cetatea și centrul vechi. Mergeți la un centru info și luați o hartă gratis care vă va ajuta să vizitați fără probleme cam toate obiectivele importante din centrul vechi. Nu are rost să plătiți pe cei care vă oferă tururi cu mașini de golf prin oraș, mai ales că vă abandoneză uneori departe de locul de unde ați plecat. Noi am făcut tot turul orașului cam în vreo 6-7 ore, inclusiv cu o masă. După ce terminați cu centrul vechi reomcand să vizitați cartierul evreiesc și fostul ghetou. Din cauză că au rămas puține cladiri din acea vreme e necesar un ghid pentru a vă ghida prin această parte a orașului, mai ales că e cam periferia orașului. Noi am luat un ghid gratis (umblă cineva cu o pancardă cu "Free English Tour") din Piața Wolnica. Chiar și fără el să nu ratați Podul Îndrăgostiților, vechea uzină electrică, Piața Bohaterów Getta și fabrica lui Schindler.

Oamenii din Slovacia și Polonia mi s-au părut extrem de calmi și liniștiți, îmbrăcați cu foarte mult bun gust, nu am văzut obezi, nu am văzut extravaganți.