marți, 3 iunie 2014

Ubuntu pe VirtualBox

După ce zilele astea am încercat (și am reuși) să-mi instalez Windows 2008R2 și Windows 8.1 pe mașini virtuale cu ajutorul VirtualBox, a venit și rândul lui Ubuntu 14.02. Totul a decurs ca la carte, maxim 15 minute cu setarea mașinii, download ISO și instalare.
După ce l-am pornit am avut surpiza să văd că rezoluția era 640/480. OK, nu e mare problemă, am schimbat rezoluția și pe Windows din setarile sistemului virtual. Problema e însă cu Ubuntu că nu puteam schimba rezoluția pentru că singura rezoluție disponibilă era cea minimă. După o documentare de vreo 30 de minute am aflat cum se poate schimba. În continuare vă arăt, celor interesați, cum se face.

În primul rând, aveți nevoie de Guest Addition pentru VirtualBox. Puteți să descărcați ISO-ul de la adresa: http://download.virtualbox.org/virtualbox/ Alegeți versiunea de VirtualBox instalată și descărcați de acolo fișierul ISO cu Guest Addition. Această aplicație vă ajută să faceți și alte lucruri cu mașina virtuală, de exemplu să faceți drag-n-drop de pe host pe guest sau să faceți cop-paste de pe host pe guest și invers.
După ce ați descărcat imaginea deschideți mașina pe care e instalat sistemul și din Devices alegeți CD/DVD Devices și apoi Choose a virtual CD/DVD disk file... și alegeți fișierul ISO proaspăt descărcat. În acest moment aveți un disc virtual cu imaginea Guest Addition încărcată pe sistemul host.
Din terminalul de Ubuntu mergeți in /media/user/VBOX... cu comanda cd /media/user/VBOXADDITIONS_***/ Alegeți propria cale catre discul proaspăt montat și apoi dați comanda sudo sh VBoxLinuxAdditions.run . În terminal va începe instalarea pachetelor și apoi dați un restart. La repornire veți avea o rezoluție superioară sau vă puteți seta și alte rezoluții.

PS
Dacă nu găsiți imaginea ISO în /media ca fiind montată folosiți Devices - Insert Guest Additions CD Image și va funcționa.
Dacă apar ceva erori atunci când dați comanda de shell încercați să dați pe rând următoarele comenzi:
  • sudo apt-get update
  • sudo apt-get upgrade
  • sudo apt-get install build-essential module-assistant
  • sudo m-a prepare
Apoi încercați din nou să montați imaginea și apoi comanda de shell.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

About Us

Recent

recentposts

Random

randomposts