Tragedia din Muntenegru

Nu am vrut să scriu nimic despre tragedia rutieră din Muntenegru. Totul a fost atât de întors pe toate feţele încât pur şi simplu nu aveam ce să scriu. Poate doar că am fost pe acele şosele şi am văzut şi eu moartea cu ochii într-un tunel când am stat faţă în faţă cu un TIR care nu avea nici cea mai mică intenţie de a încetini şi a trebuit eu să trag atât de aproape de dreapta încât am şi zgâriat oglinda.
Oricum azi am văzut cel mai interesant articol online care acoperă cele două evenimente din aceste zile scris de către Moise Guran.

O să vi se pară foarte cinic ceea ce o să vă spun acum, dar într-o perioadă în care nu prea sunt ştiri, pentru o televiziune de profil o tragedie e un fel de mană cerească. Un accident rutier devine o demonstraţie de indiferenţă a autorităţilor, se aduc discuţologi în studiou, de la faţa locului reporteri de dezastre declară că miroase a sânge, se stă în breaking news, dă-i cu Raed, cu miniştrii, plâng prezentatorii în platou şi… şi un amărât de poliţist care lucrează ca şofer în timpul liber devine un vinovat naţional. Ca prezentator de ştiri îţi dai seama că, de fapt, cuvântul “tragedie” nu mai e suficient. Doar l-ai folosit de atâtea ori la accidente cu unu, doi şi trei morţi. La douăj de morţi el trebuie ajutat de epitetele “fantastică” [tragedie] sau “incomensurabilă“ [tragedie]. Spectacolul Ştirilor e sinistru! Şi dacă un premier prins pe picior greşit la un meci de baschet (când românii îi mor pe şoselele din alte ţări) suprareacţionează la criticile din media şi declară doliu naţional, tragedia nu mai are limite. Dar chiar aşa, există o ierarhie a tragediilor, în funcţie de care se stabileşte ce e naţional şi ce e local? Îmi amintesc că la Petrila în 2008 au murit 12 mineri într-un accident de mină. Şi s-a decretat doar doliu local. Da, bine, accidentele astea de mină au loc anual, sau din doi în doi ani. Minerii nu sunt turişti. Noroc că s-au mai închis din mine. În fond, ce e rău în a decreta un doliu naţional? Noi românii suntem atât de dezbinaţi ca naţiune încât orice eveniment ce ne poate uni, fie el şi tragic, măcar ne mai aminteşte că suntem totuşi o naţiune. Problema e alta. Problema e că … ce faci tu EOD (editor of the day) dacă peste un doliu naţional şi o tragedie incomensurabilă îţi vine o veste că Steaua n-a fost suspendată din champions league… Cu ce începi jurnalul? Cu tragedia în care ai pompat atâta emoţie până acum, când n-aveai alte ştiri, sau cu Steaua? Steluţa… care a scăpta cu bine după ce milioane de români au stat cu spaima în suflet că n-o să mai joace în liga campionilor? Şi uite, brusc, ierarhiile se schimbă! O fi tragedia incomensurabilă, or fi plâns până acum telespectatorii cu telecomanda în pumni, dar Steaua e totuşi Steaua… are milioane de fani şi deci de telespectatori. La naiba! te gândeşti tu EOD-ule dezumanizat de spectacolul ştirilor… la ce mai ţinem doliu? Să înceapă ştirile cu Steaua! Tragedia e în fond doar un accident de circulaţie! Publicitate acum! Doar totul este pentru audienţă! Pentru afurisitul de GRP (gross rating point) care ne plăteşte salariul… Prostituatele zilelor noastre sunt nişte sfinte care n-au avut noroc în viaţă pe lângă televiziunile comerciale din România!

Sursa: http://www.biziday.ro/2013/06/25/spectacolul-cinic-al-stirilor-comerciale/

Şi trebuia să încep cu extraordinarul spirit civic al sârbilor faţă de acest tragic eveniment.
Mulţumiri tuturor sârbilor din Muntenegru pentru lecţia dată românilor!