Windows 10 este noul Windows prezentat de Microsoft. Nu se va numi Windows 9, cum s-a vehiculat, ci Windows 10 și va fi pentru toate tipurile de sisteme de calcul folosite în prezent.
Windows 10 a fost prezentat în această seară la San Francisco de către Microsoft. Noua versiune nu este radical schimbată faţă de restul, ci integrează acele noutăţi aduse de Windows 8 cu cele disponibile în vechile versiuni. Practic, Windows 10 este versiunea care să aducă toate metodele de input mai aproape şi să uniformizeze experienţa de utilizare.
Evenimentul Microsoft de lansare a Windows 10 s-a desfășurat în San Francisco. Locul a fost împânzit cu bannere cu Windows, cu computere pe care va fi demonstrat cel mai nou sistem de operare și scena e pregătită pentru marele anunț.
„Circa 1,5 miliarde de oameni folosesc Windows“, așa și-a început Terry Myerson, șeful diviziei Windows, prezentarea. Cu siguranță sunt mulți, cu siguranță Windows 9 va face cumva să fie și mai mulți. „Windows a ajuns în prag (n.r.: Threshold) și e timpul pentru un nou Windows“, a continuat acesta. Acesta spune că noul Windows trebuie construit cu gândul la o lume axată pe dispozitive mobile. „Care ar trebui să fie numele acestuia?“, s-a întrebat retoric.
El a spus că noul Windows ar trebui să se numească Windows One. „Dar Windows 1 a fost făcut deja. Și n-ar fi corect să-i spun Windows 9“, a continuat. „Noul Windows se va numi Windows 10“, a comunicat el numele.
„Windows 10 va rula pe cele mai noi și mai diferite dispozitive care există în acest moment“, a spus șeful Windows. „Vom livra experiența potrivită la timpul potrivit. Windows 10 va fi cea mai complexă platformă pe care am lansat-o vreodată“.
„Windows 10 va fi compatibil cu toate sistemele folosite în prezent“, a mai spus șeful Windows. Este o platformă dezvoltată pentru a îngloba tot ceea ce Microsoft a prezentat în ultimii ani. De asemenea, are funcționalități noi și pentru segmentul enterprise, după cum se vede în poza de mai jos.
În noul Windows, denumit Windows 10, poţi redimensiona live tile-urle, îl poţi personaliza mai mult decât s-a putut până acum cu Windows 8 sau Windows 7 şi revine într-o anumită formă meniul Start. Este vorba de optimizare a noului sistem de operare pentru toate dispozitivele pe care le pot folosi utilizatorii. Cel care l-a prezentat a fost Joe Belfiore, şeful diviziei Windows Phone de la Microsoft.
„Tile-urile şi pictogramele prezente în sistemul de operare sunt o îmbinare a aplicaţiilor clasice cu cele universale (n.r.: din Modern UI)“, a spus Belfiore. De asemenea, în Windows 10 funcţionează foarte bine Snap View din Windows 8. Acum, funcţionează şi cu aplicaţii clasice, nu doar cu cele noi. După cum se vede, este o îmbinare reuşită între ceea ce ştii pe Windows 7 şi ceea ce poate face Windows 8.
„Ceea ce dorim să facem în Windows 10, unul dintre lucrurile pe care punem accentul, este să îi învăţăm pe utilizatorii novici să se descurce mai bine în multitasking“, a spus Belfiore. Ceea ce el a prezentat este o noutate pe care Apple o foloseşte de ceva timp şi o numeşt Expose. Practic, este un task manager foarte bun, uşor de folosit.
De remarcat însă că la baza ecranului sunt mai multe desktop-uri şi poţi vedea toate aplicaţiile care rulează în acelaşi timp. Desktop-urile multiple este una dintre noutăţile semnificative din Windows 10.
Există în Windows 10 ceea ce se numeşte Snap Assist, unde poţi trece o aplicaţie dintr-un desktop în altul. Este o funcţionalitate introdusă mai ales pentru power users. Belfiore a spus că această funcţionalitate va creşte nivelul de productivitate.
Belfiore a mai vorbit și despre cum Windows 10 integrează toate acele metode de input, astfel încât să funcționeze eficient petnru toată lumea. „Asta este experiența de utilizare din Windows 10. Nu vom vorbi despre funcționalitățile orientate spre consumatorul obișnuit despre care vom discuta mai târziu“, a spus Belfiore. Au schimbat chiar și command prompt.
Joe Belfiore nu a uitat de utilizatorii cu dispozitive dotate cu ecrane tactile. „Avem nevoie de ceva care funcționează atât pentru utilizatorii de Windows 7, cât și pentru cei de Windows 8“, a spus Belfiore. Astfel, în Windows 10 când execuți un swipe de la stânga vei vedea programele active. Diferențele sunt acum la nivel vizual, mult mai ușor să interacționezi cu acestea față de cele din Windows 8, când apăreau pe o margine neagră în stânga.
Windows 10 va fi livrat abia în 2015, iar mai multe detalii despre funcționalitățile destinate consumatorilor obișnuiți vor fi oferite la conferința Build din aprilie 2015.
Sursă foto: The Verge
Sursă text: playtech.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu