vineri, 20 mai 2016

Agios Sostis (Zakynthos)

Agios Sostis este un mic port și stațiune turistică în Golful Laganas, în sudul insulei Zakynthos. De asemenea, tot Agios Sostis se numește și mica insulă din imediata vecinatate a portului. Aceasta mai este cunoscută și sub numele de Insula Cameo.

Zona insuliței Cameo se numară printre cele mai frumoase zone de pe insula Zakynthos, fiind, cu siguranță, cel mai pitoresc punct din Golful Laganas.

Această insuliță acoperită de vegetație (în principal pini) a fost unită cu uscatul până în anul 1633 când a avut loc un cutremur ce a desprins-o. În prezent, accesul pe insulă se face pe un foarte frumos pod de lemn.

Insula este privată, accesul făcându-se contra unei taxe de 4 Euro. În contul acestei taxe, turiștii pot servi o băutură la barul de pe plaja. 

Pe latura opusă celei cu podul din lemn, insula are forma unui mic golfuleț unde este amenajată o foarte frumoasă plajă. Nisipul este pe alocuri fin, pe alocuri presărat cu pietre, iar apa este foarte curată, iar in lunile de vară foarte calda. Farmecul plajei de pe insulă este sporit de acele perdele de muselină care flutură în soare.

Insula este plină de vegetație, cu alei și terase înconjurate de verdeață, de unde se poate admira marea dar si insula Marathonissi (Insula Țestoaselor, ea insăși având forma de țestoasă). Insula este cunoscută pentru cele doua baruri (cluburi) ale sale, deschise zi și noapte. Unii îi spun, chiar, "insula discotecă". 

Frumusețea naturală unică a peisajului înconjurător a transformat insula Cameo într-unul dintre cele mai populare locuri pentru oficierea căsătoriilor, de pe insula Zakynthos și chiar din insulele grecești.





























Sursă text

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

About Us

Recent

recentposts

Random

randomposts