Argassi se află pe coasta de est a insulei Zakynthos și este, fără îndoială, una dintre cele mai căutate stațiuni de pe insula. Satul de la poalele muntelui Skopos (758 m înălțime) este un loc cosmopolit, cu o viață de noapte intensă, cu o plajă de nisip de aproape un kilometru și o varietate de activități pentru turiști. Argassi nu este un loc tocmai liniștit, ci mai degrabă o destinație potrivită pentru cei care vor un concediu activ. Foarte multe terase și cluburi pline în general de turiști britanici. Terasele sunt pline în fiecare seară și pe ecrane gigant sunt competiții preferate de către turiștii din Anglia, ca de exemplu cricket, rugby și bineînțeles fotbal.
Podul Venețian a fost construit la 1885 și se afla la vărsarea unui pârâu în mare. Cum marea a înaintat acum podul se află 10 metri de țărm și e parțial distrus.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu