sâmbătă, 20 decembrie 2008

Şansă pentru viaţă

Stăteam liniştit în pat, leneveam. Tocmai ce terminasem de privit (exact... privit) ceva comedie pe HBO Comedy. A trecut pe lângă mine, nici titlul nu îl mai ştiam. Am început să zapez (butonam printre canale, urăsc englezismele dar e trandy să le foloseşti, mai ales aici) şi ajung pe ceva canal românesc. Era o pauză publicitară. De obicei rămân în pauze doar când văd o procesare foarte bună a imaginii, nu contează neaparat mesajul. A început foarte dinamic, cu pompieri, ambulanţe, SMURD, accident, agitaţie. Mă gândeam că e un alt clip care încearcă să conştientizeze participanţii la trafic. Mă aşteptam la ceva tragic, cu un mesaj care oricum ajunge doar la cei care şi aşa merg foarte atent şi nu încalcă regulile de circulaţie. Dar despre asta am să vorbesc altădată. Deodată apare mesajul ''Care-i graba?''. Era clar! Era un spot împotriva vitezei la volan... Finalul însă m-a dat gata... Era de fapt un spot pentru donatorii de sânge. Vreo cinci minute nu mi-am revenit. Încă eram marcat de mesaj, de cele două fraze. Chiar... ce rost are să se grăbească toate ambulanţele din lume dacă nu se pot face niste simple transfuzii. De fapt graba se referea la cei care încearcă să salveze vieţi, să dea măcar un strop de speranţă de viaţă. Ar putea fi un spot nu doar pentru donatorii de sânge, ci să se refere la tot sistemul sanitar. Pentru ce atâta grabă dacă oricum nu avem medicamente, locuri în spitale, mese de operaţie, doctori, interes şi atâtea altele... 
Care-i graba?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

About Us

Recent

recentposts

Random

randomposts