Deci de câteva zile avem şi noi Street View pentru România. Ne putem plimba pe strazi şi vedea casa, noastră, maşina noastră, locul de muncă sau poate prietenii făcând lucruri ''nepotrivite''. M-am ''plimbat'' deocamdată doar prin Timişoara şi Arad. Pozele sunt super reuşite, detaliile extraordinare şi mai ales punctele de interes. Dezamăgirea e doar că pozele sunt cam vechi (cam de acum vreo 2 ani) în rest, just for fun, merită să pierdem timpul plimbându-ne virtual prin ţară.

Apropo, cine doreşte experienţe şi mai şi să încerce noue Google Earth 6. Ia vedeţi la ce s-a ajuns:

Am stat aseară până târziu să mă uit la primul serial produs de HBO România. Atenţie... e produs, nu creat. Mai mult m-am uitat pentru ca rolul principal e jucat de către Marcel Iureş şi din asta bănuiam că va fi ceva bun. Nu m-am înşelat. E ceva oarecum ieşit din tipare, poate prea occidental ca să îl înţelegem, dar ţinând cont că e difuzat de către HBO e clar e alt public şi alt targer decât Antena 1 sau PRO TV unde seriale cu State, narcise sau inimi de ţigănci rup audienţele. Poate e şocant prin liniştea imaginei, prin calmul dialogului, prin vorbele uneori parcă luate din DEX alteori de la colţul străzii. Cea mai reuşită comparaţie pe care o pot face e să îl vezi pe David Duchovny din Californication la psiholog... :)

Acum să vă zic şi câteva date despre serial, ca să înţelegeţi mai bine despre ce e vorba.

Serialul se concentrează pe una dintre caracteristicile societăţii moderne, şedinţa de terapie, văzută prin ochii unui psihiatru de succes a cărui viaţă profesională şi personală riscă să se destrame. Fiecare episod din cele 45 ale serialului se concentrează pe câte o sesiune de terapie –4 şedinţe individuale între psihiatru şi pacienţii săi, urmate de câte un episod săptămânal axat pe vizita psihiatrului la propriul său terapeut.

În derivă este bazat pe serialul israelian Be Tipul, creat de Hagai Levi și multi-premiat de Academia Israeliană de Televiziune. În 2007, drepturile au fost cumpărate de HBO Statele Unite, care a produs serialul sub numele In Treatment, cu Gabriel Byrne în rolul principal. In Treatment a avut parte de cronici la superlativ şi a primit Globul de Aur pentru Cel mai bun actor în rol principal.

În primul episod rolul pacientei a (Nora) a fost jucat de Maria Dinulescu.

Şi încă un fapt, unul dintre producători e Tino Fortuna de la Holograf.

Cei de la Google experimentează o funcţie nouă în motorul de căutare: preview. Lângă rezultatul căutării apare o mică lupă, când se dă click pe ea se deschide o mică fereastră care arată acel site plus mici indicaţii despre site-ul care este în rezultat.

Această funcţie este momentan în stadiu experimental dar în curând va intra ca funcţie de bază. Poate nu din prima pe toate site-urile ci doar pe .com si apoi pe cele regionale. Totul depinde de succesul funcţiei implementate şi de durata de traducere.

Aseară, din întâmplare am dat pe TVR1. Am văzut vreo 5 secunde dintr-un film alb-negru. Brusc am recunoscut celebrul film cu Tony Curtis, Jack Lemmon şi Marilyn Monroe. A fost superb, nu am mai râs atât la un film de nu mai ştiu când. Şi totuşi mă miram cum un film clasic şi alb-negru pe deasupra mă poate face să râd în hohote cum niciun film contemporan nu mai reuşeşte să o facă de ani buni.

Oricum, superbe intrepretările unor maeştrii ai cinemoatografiei şi mai ales intrepretarea piesei "I Wanna Be Loved By You" de către Marilyn. Piesă intrepretată şi de Patricia Kaas, Sinead O'Connor şi Kylie Minogue.

Oricum, această ''surpriză'' oferită de către TVR a fost cauzată de decesului inegalabilului Tony Curtis (19 sept). 

Dacă aveţi timp, chef sau dispoziţie nu rataţi filmul. Merită văzut şi pentru că e un clasic.

Dupa 26 de ore de nesomn si dupa 2 rataciri la intoarcere (una de o ora in Belgrad si una de jumate de ora prin Pancevo) am ajuns cu bine de la concertul Guns n'Roses de la Belgrade.

Foarte reusit ca organizare, mai ales din partea sarbilor. Sala a fost superba, mare, moderna. Concertul incepea in mod normal la ora 9, ora locala. Cam atunci a inceput... prima trupa de intro. A cantat cam vreo 30 de minute, apoi o pauza si apoi a doua trupa de deschidere care si eu au cantat vreo 40 de minute si apoi o ora si 10 minute am stat sa intre Axl si noua trupa.

Concertul a fost superb. Recuzita de zile mari, efecte pirotehnice superbe (mai ales la Live and Let Die), solo-uri de pian si de chitara fantastice (cel de la clape a cantat la pian o pisa clasica, un chitarist a cantat "Pink Panther", Axl a cantat "The Wall" dupa Pink Floyd). Minusuri pot enumera doar sonorizarea care a fost cam proasta. Adica inaltele parca nu erau bine setate si vocea lui Axl care oricum e subtire devenea neinteligibila uneori, dar basii erau clari, puternici si patrunzatori, tremurau la propriu pantalonii pe mine. Nu mi-a mai placut unul din cei 4 chitaristi care se straduia cu indarjire sa il imite pe Slash. Era de-a dreptul penibil... si nu prin felul in care interpreta la chitare ci prin incercarea de imitare a gesturilor si a imbracamintii (purta un fel de joben, fuma in timp ce canta). Nu era nevoie sa faca asta, era destul de talentat incat sa fie el insasi. Per total nu imi pare rau ca am fost. Finalul a fost apoteotic cand s-au dezlantuit toate efectele posibile de lumina, fum, pirothenice si de sunet pe "Paradise City".
Am sa incerc sa mai merg si la alte concerte la Belgrad, mai ales ca e atat de aproape si de rentabil.

De acum am şi verigheta la mână. A fost greu până la nuntă, dar a fost super în timpul ei. Nici nu mi-am dat seama cum a trecut totul. Doar 3 ore nedormite înainte, doar 4 ore dormite după. Adernalină la maxim, distracţie super, surprize foarte plăcute şi restul o să vedeţi în pozele de după. Mulţumim tuturor celor care au venit, celor care ne-au urat ... de toate (nu pot să enumăr aici toate urările) şi mai ales naşilor şi părinţilor care ne-au fost alături şi ne vor mai fi.

Acum sunt chiar înaintea plecării în luna de miere, am terminat bagajele de făcut şi abia aşteptăm să ne întâlnim cu faraonii.

Primele poze vor fi din concediu dintre piramide... până atunci... toate cele bune tuturor!

Am fost ieri într-o mică excursie până la Ana Lugojana, un mic popas pe DN68A la ieşire din Lugoj spre Deva. Peisaj mirific, linişte, terasă. Păcat că nu mai sunt căprioarele care aveau un ţarc special. Cred că ori au murit, ori au fost eliberate. Există doar o gâscă (cred că e sălbatică), nişte iepuri şi un păun. Dar nu pentru aşa ceva merită oprit sau sa mergi până acolo, ci pentru vestitele clătite şi mai nou am descoperit că şi ciorba de vită e superbă.

Drumul de la Timişoara e superb până acolo. E70 tocmai ce a fost terminat de reabilitat. Centura Lugojului tocmai ce a fost inaugurată. Superb pentru o plimbare în afara oraşului într-o zi de duminică.

Am filmat drumul pe centură:

Singura problemă pe drumurile noastre sunt şoferii. Vedeţi şi voi ce depăşire face acel microbuz cu numere de Bulgaria peste pasaj, nu are vizibilitate, e linie continua. Imaginaţi-vă şi viteza cu care mă depăşeşte ţinând cont că am mers cam cu 90 km/h majoritatea timpului.

Azi am făcut un pas mai departe în viaţa mea. Un pas în acte în primul rând. Am o consoartă lângă mine, scriptic mai ales. Adelina a zis azi în faţa ofţerului stării civile un DA foarte sigur şi răstit alături de cei doi martori, Vali şi Teona, părinţii noştrii şi foarte mulţi invitaţi.

Le mulţumim că ne-au fost alături şi că au închinat cel putţin un pahar de şampanie cu noi şi ne-au felicitat.

În curând şi pozele!

Nu ştiu câţi dintre voi au căutat pe internet poze sau imagini şi nu ştiu câţi chiar au folosit motorul de căutare a imaginilor de la Google. Problema era că era cam greoi să găseşti ceea ce doreşti pentru că Google căuta mai mult dupa numele imaginii salvate pe site sau după ''legenda'' ataşată imaginii (în cazul în care exista aşa ceva). 

Apoi, în cazul în care aţi găsit site-ul unde se află imaginea în momentul în care daţi click se deschidea pagina unde era imaginea şi urma să o cauţi singur pe intreaga pagină, sau era o opţiune de a vedea imaginea întreagă într-un frame din partea de sus.

Acum totul s-a schimbat:

Sunt mulţi deştepţi pe şosele, şi nu numai în România. Mai jos sunt nişte imagini din tunelul San Cristobal din Santiago, Chile. Pe lângă idioţenia unora care nu înţeleg bunul simţ sau măcar elemente esenţiale de supravieţuire putem vedea şi responasibilitatea şi viteza de reacţie a autorităţilor care se ocupă de tunel. Aproape imediat ce o maşină sau nişte oameni au o problemă în tunel apar maşinile de intervenţie şi ori închid circulaţia, ori o limitează, ori au grijă să nu se întâmple accidente tragice.

Cine a mai prins vestita Săgeată verde poate ar trebui sa vadă şi această imagine "vintage" din staţia de la Podgoria din Arad.

In 1974 s-a mutat gara electrică la Combinatul Chimic de la Vladimirescu, apoi din 1983 se mai circula cu celebra Săgeată verde doar pe Pâncota-Radna. Iar din 1991 se închide linia. De atunci mai circulă doar cu autobuse între Radna şi Pâncota, asta desigur pe lângă tramvaie între Arad şi Ghioroc.

Eu am apucat să merg o singură dată cu Săgeata intre Ghiroc şi Pâncota şi retur. Am mers cu tramvaiul până la Ghiroc şi de acolo am luat Săgeata. Eram mic, dar in memorie mi-a mai rămas.

Ieri a fost ultima etapă ediţiei de anul acesta a Le Tour. Toata lumea aştepta marea revanşă a echipei lui Lance, sau lupta dintre Contador si Lance, sau lupta dintre fraţii Schleck şi Contador sau ... şi aşa am putea continua la infinit. Nu s-a întâmplat nimic din ce credeam sau speram la început. Ce pot să zic? A fost un tur ieşit din comun, mai ales prin prisma jocurilor şi amiciţiei dintre Andy şi Alberto. Până în Pirinei am tot crezut că Alberto aşteaptă tactic contratimpul unde era considerat favorit, că nu vrea să câştige etape doar că sa nu aibe povara tricoului galben, dar părea ori că nu poate el, ori că Andy nu poate să scape de el. Nu am mai văzut vechile priviri cu care eram obişnuiţi în trecut, nu am mai văzut acea ură dintre Contador şi Lance, sau Lance si Ulrich sau oricine dorea să îl învingă. Am văzut doi contracandidaţi care discutau despre vacanţe, care se aşteptau unul pe altul, care daca evadau discutau care şi cum să ducă trena, care la final de etapă se îmbrăţişau şi se felicitau ca doi copii din curtea şcolii cu palmi uşoare pe obraz. Oare Lance i-ar fi lăsat lui Ulrich o etapă ca şi cea de pe Tourmalet doar să îşi ceară scuze pentru etapa precedentă? Never!!! Şi sunt şi sigur că nu am văzut în cele 7 tururi căştigate de Lance nicio reacţie amicală faţă de contracandidaţi la sfârşitul a niciunei etape, orice ar fi fost în ea. Acum cum e bine? Să existe această amiciţie şi un fel de fair-play sau ne-am obişnuit cu sângele de pe ecran oferit de acea fiară numită Lance? Greu de zis...

Totuşi să rememorăm câteva momente din acest tur care ar putea fi denumit şi turul ''ce ar fi dacă?''.

S-a terminat inca o editie de Campionat Mondial. De fiecare data tin cu Spania, de cand ma stiu. Mereu erau vesnicii perdanti chiar daca porneau de fiecare data ca si favoriti. De asta mereu eram relaxat la orice editie. Dar in ultima editie de Campionat European si actuala de Campionat Mondial m-au surprins.

Ce mi-a placut? Mi-au placut transmisiile care au fost ireprosabile. TVR s-a intrecut pe sine, fiecare meci incepea live cu vreo 15 min inainte de fluierul de inceput. Prindeam si echipele pe tunelul de la vestiar. Transmisia de la fata locului a fost impresionanta si nu ma asteptam ca o tara precum Africa de Sud sa reuseasca asa ceva. In ultimii ani a fost CM in SUA (patria televiziunii), Franta (experienta), Coreea de Sud si Japonia (tehnologie) si Germania (care le avea cam din toate cate putin), dar niciuna nu a reusit sa ofere asemena transmisie. Cadre superbe, reluari la timp, reluari din locuri si pe anumite cadre de nu iti puteai decat imagina inainte. Parca erau mereu cel putin doua camere pe fiecare jucator din teren. Mi-a mai placut si arbitrajul, chiar daca in fazele eliminatorii au fost cateva decizii scandaloase dar au fost pur greseli, nu intentie. Ce m-a mirat a fost arbitrajul superb al unor arbitrii din tari exotice care au luat decizii care nu cred ca le-am fi luat nici noi din fata micului ecran. E drept, finala a fost cam ciudata din punct de vedere al arbitrajului, dar nu poate fi acuzat Webb de ceva, pur si simplu echipele incercau sa sara calul, ele erau mai degraba depasite de miza si nu arbitrul. Iar acea greseala fantastica de pe final cand Olanda merita un corner evident nu cred ca e buna de scuza pentru olandezi.

Legat de echipe si de stiluri de joc. Pai mi-a placut Spania, a fost o copie a Barcelonei, de fapt del Bosque a luat cele doua compartimente de la Barca, fundasi centrali si mijlocasi centrali si le-a lasat sa faca cel stiu cel mai bine. Astfel a ajuns Spania sa combine intr-un fel in care avea o posesie constanta de peste 60% si nu primea decat foarte greu gol. Olanda insa a fost o luptatoare, nu a iesit cu nimic in evidenta, parca astepta prea mult de la cei cativa jucatori individuali. Germania insa va da tonul de acum in fotbalul mondial, echipa tanara, atletica, combinativa, cu idei, disciplinata.Cat despre Brazilia si Argentina, amandoua au fost surprize. Argentina ma asteptam sa joace foarte slab, mai ales ca nu il vedeam pa Maradona un mare antrenor. Si nici nu e, dar il consider un mare ajutor de moral pentru echipa sa. Argentina a fost o echipa de vedete dar cu un mare paratrasnet. Toata atentia a fost pe Maradona si nu pe Tevez, Messi, Higuain sau altii. Echipa a jucat dezinvolt si placut. In plus Maradona chiar ii asculta pe oamenii care erau langa el si il sfatuiau. Dunga insa a schimbat fata Braziliei, nu mai vedeam acea echipa care joaca doar prin driblinguri, prin scheme. Am vazut o Brazilie mai actuala, poate nu asa de placuta ochiului dar care urmarea rezultatul. Ce farmec are sa joci frumos dar sa fi eliminat repede? Din pacate Brazilia nu a reusit sa joace nici frumos si a fost si eliminata repede. Oricum nu a suferit rusinea Angliei, Frantei si mai ales Italiei. Oricum m-am bucurat cel mai tare de ultimele doua care mereu erau o rusine pentru fotbal prin ceea ce aratau pe teren.

Ne revedem peste 4 ani in Brazilia si sper sa scapam de Vuvuzele!

Da, de cateva zile a reinceput "Le tour". Despre CM inca nu am sa scriu nimic decat cand se va termina. Pana atunci am sa incerc sa scriu parerile mele despre Turul Frantei pe care il urmaresc cam de prin 93, cand se dadeau rezumate noaptea tarziu pe TVR comentate de Radu Naum.

Apropiatii deja stiu cu cine tin sau cu cine de fapt nu tin. De fapt tin cu oricine poate sa il faca pe Lance sa nu mai castige. Toti imi stiu aversitatea fata de Lance. Il respect ca a reusit sa invinga cancerul, ca a luptat si a aratat ca se poate sa invingi o boala in majoritate incurabila, dar nu ii respect ipocrizia si felul in care se afiseaza el.

In primul rand sa va prezint o aplicatie superba creata de cei de la Google: Follow Team HTC - Columbia on Google Maps. Puteti sa urmariti unde se afla in timp real rutierii de la Columbia ca echipa sau individual pe hartile de la Google. 

Se pare ca anul acesta cu introducerea acelor pavate s-a schimbat putin intrarea in munti, cand de obicei ajungeau favoritii cam cu acelasi timp si acolo se decidea tot. Din etapa a treia s-a cam agitat treaba prin pluton. Lance a facut o pana care i-a distrus avansul de peste u minut care il avea fata de Contador si l-a lasat la aproape un minut in spate. Andy Schleck a ramas fara o pedala pe munti cand fratele lui, Frank, si-a rupt clavicula pe pavate. Etapa a fost completata si de acea trena dusa de Vinokourov care incerca sa il duca pe Contador cat mai departe de Armstorng care tragea de unul singur incercand sa prinda un grup care sa nu ii mareasca distanta fata de principalul lui contracandidat. Ultimele sute de metri Contador le-a facut cu o spita rupta dar nu a mai oprit pentru schimbare sa nu piarda timp pretios.

Alpii se apropie, dar batalia va fi in Prinei si poate in contratimpul individual din penultima etapa lunga de 52 de km. Contador s-a antrenat pentru asa ceva in Criterium Dauphne cand nu a facut ceva de exceptie.

Am facut şoc azi. Am deschis Chrome-ul şi, evident, pagina iniţială e google.ro. Faţa mea a zis ceva de genul: "WTF?!?"

OK, am zis că ceva progrămel instalat mi-a schimbat setările de homepage şi m-am trezit cu bing.com în loc de google. Neah... Scria clar (era să zic negru pe alb) Google! Ce i-a apucat să copieze pe cei de la Bing cu ideea de a pune o imagine de fundal? Păi nu ştiu... Ştiam însă că Google avea un slogan (pe lângă ''don't be evil'') ceva de genul că simplitatea este totul. Şi tocmai prin asta a câştigat atât Google, prin simplitate, prin uşurinţă, prin inovaţie, nu prin briz-briz-uri, nici prin complexitate şi nicidecum prin copiere.

OK, este doar un preview de 24 de ore pentru cum poţi să îţi customizezi motorul de căutare, apoi revine (cică) implicit la valoarea lui iniţială. Oricum, deja mă aştept să accesez dintr-un loc public internetul de pe un terminal şi să pot fi invadat de reclame sau de imagini pe care nu le doresc.

Ruşine Google! Vorba cuiva...

Prefer albul....

Poate stiti asta deja... sau ati spus-o fiecare macar o data. Hai totusi sa povestesc ce s-a intamplat weekendul acesta. Vineri dupa amiaza am dus-o acasa pe o colega de servici. Eram impreuna cu Ade in masina. Cand am ajuns in fata blocului am vazut intr-o balta (a plouat toata ziua si a fost fort frig) o pisicuta mica cat pumnul meu. Era gri si frumoasa foc. Tremura de frig si era uda leoarca ca a stat cred vreo 2-3 zile in ploaie si in frig. I-am zis la Ade sa o duca frumos undeva la adapost, intr-o scara de bloc sa nu o mai ploua si sa nu ii mai fie asa de frig. Cand era cat pe ce sa o duca, Ade a observat  inca o pisicuta ca si ea, la fel de mica, dar tigrata, care era intinsa intr-o balta, uda, si de abia respira... era pe moarte. In acel moment Ade a inceput sa planga si sa ma convinga sa o luam cu noi ca altfel va pati ca "fratiorul" (nu ii stiam genul) ei. In acel moment am acceptat si am luat-o. Respira atat de greu mititica, parca era un om TBC-ist. Statea la cald la Ade in brate si se chinuia sa respire. Am inceput sa dau telefoane si sa caut o punga de nisip ca sa aibe unde urina, sa fac rost de ceva papica. Pana la urma am fost la un supermarket si m-am "alimentat" cu toate necesare pentru a o ingriji pe micuta. Cand sa cobor din masina, ea stand la cald, a capotat la Ade in brate, credeam ca atat i-a fost, dar ea dand de caldura a adormit. Acasa am inceput sa o ingrijim, sa incercam sa o hranim, sa facem tot ce putem sa se simta bine. Ea se chinuia sa respire si alerga dupa noi prin casa. Se atasase de noi, si noi de ea. Seara tarziu am vazut ca tot asa respira si nu vrea sa mamance am decis sa o ducem la doctor. Asa ca am fost la clinica dr. Serdean si chiar daca am ajuns dupa ora inchiderii au acceptat sa o vada si sa o consulte. Avea temperatura foarte scazuta incat nici nu pornea termometrul electronic. I-au dat niste antibiotice si o seringa cat ea de mare de glucoza. I-am cumparat niste laptic special pentru pisicute. Cand a trebuit sa ii facem fisa am aflat ca e fetita si ne-a intrebat ce nume sa ii dam. Ne-am gandit la "Lucky" pentru ca noi consideram ca e norocoasa ca am gasit-o si am salvat-o de pe strada. Acasa am incercat sa o hranim, nu prea a vrut sa pape laptic. Apoi cand am mers in pat ea dupa noi, a incercat sa urce in pat langa noi. Era atat de cuminte si frumusica. La ora 4 dimineata ne-am trezit si iarasi am incercat sa o hranim. Aceasi chestie am incercat si dimineata la 8. Nu am dormit aproape deloc toata noapte din cauza ei. La ora 13 am dus-o din nou la doctor sa continue tratamentul. I-a mai dat o injectie cu antibiotice si apoi a incercat sa ii desfunde nasul. In acel moment s-a innecat sau nu stiu ce s-a intamplat dar a intrat in coma. Nu a mai respirat vreo cateva secunde si nu si-a mai revenit complet. Respira dar era lesinata. Atunci doctorii ne-au zis ca o duc in salonul operator si noi nu avem voie acolo. Am plecat in sala de asteptare doar cu ganduri negre in cap. Stateam in salon si vedeam cum alearga doctorii pe langa noi si nu ne spun o vorba. Ade era ceva mai optimista si tot imi spunea ca va fi bine. Dupa vreo 40 de minunte o doctorita a venit si ne-a zis ca si-a revenit cat de cat dar nu poate sa ne-o dea ca e pe perfuzii si sta la incalzit si in cutia de oxigen. Am luat decizia sa o lasam la ei peste noapte si sa speram ca isi va reveni dupa ce va fi pe medicamentatie. Am plecat la Arad la parinti si pana cand nu am sunat la spital pe seara sa vedem cum se simte si pana nu ne-a spus ca si-a revenit, ca a mancat si e mai bine nu m-am linistit. Duminica dimineata am mers din nou la clinica sa o luam, sperand ca e ok. Ne-au zis ca au hranit-o peste noapte, ca a inceput sa se incalzeasca (avea 33 de grade fata de 38 cat trebuia sa aibe in mod normal) si ne-au adus-o sa o vedem. Era cu un fluturas pe labuta dreapta din fata pentru perfuzii. Asa de mica era labuta ei incat fluturasul era cat labuta ei. Era tot asa lesinata, dar din cand in cand incerca sa se ridice sa mearga sau mieuna incet. Apoi iarasi se molesea. Pana la urma doctorita ne-a zis ca doreste sa o mai tina la cald si pe perfuzii pana dupa amiaza. Noi am mers la un gratar si cand ne simteam mai bine a sunat de la clinica. Ne-a dat o veste tulburatoare... A intrat din nou in comasi nu stiau nici ei ce sa ii mai faca. Dupa inca 30 de min ne-au sunat si ne-au rugat sa venim sa luam o decizie in privinta ei, ajunsese la oxigenare de doar 50% si din cauza asta a facut un edem cerebral. Nu mai avea sanse... Am plecat de urgenta la Timisoara. Pe drum, vreo 30 de minute, nu puteam sa vorbim unul cu altul. Incercam sa nici nu o privesc pe Ade sa vada ca ma dau lacrimile sau sa o vad pe ea cum plange. Am ajuns la spital si ne-a explicat pe larg ce se intamplase si ca nu mai au ce sa ii faca. Am acceptat ca sa o scoata de la perfuzii si oxigen sa nu se mai chinuie. Cand doctorita ne-a intrebat daca dorim sa o mai vedem o data am izbucnit amandoi in lacrimi. Pur si simplu nu ma mai puteam controla. Nu mai puteam sa o mai vad o data, sa ii vad acei ochi mici si sa stiu ca nu mai pot sa fac nimic pentru ea. Am plecat repede acasa si am plans toata ziua.

Pur si simplu am incercat tot ce puteam sa o salvez dar nu a fost sa fie. Mai mult nu stiu ce puteam sa fac pentru ea. Macar i-am dat inca o noapte in care a stat langa niste oameni, la cald, si care s-au atasat de ea. Macar nu a ajuns sa fie un ghem de blana in blana ca "fratiorul" ei. Mi-e ciuda ca nici macar o poza nu m-am gandit sa ii facem, dar poate e mai bine asa, pentru ca de fiecare data cand o vedeam in poza plangeam iarasi. Oricum, va ramane in aminitirile noastre. 

Scuze daca am facut unele greseli dar si cand scriam aceste randuri am tras o tura de plans si nu stiu ce am scris.

Mda, postul de aseara l-am scris in pat... Si nu, nu am laptop. Oricum mi se pare un moft sa ai laptop si nu am sa am un laptop decat cand o sa imi fie util sau o sa isi scoata banii, pana atunci e un moft si atat. Dar asta e alta discutie. Revenind, eram prea impresionat de documentarul de la TV dar imi era si prea lene sa imi mai misc fundul din pat pana la PC asa ca am luat frumos mobilul (Nokia E51), am intrat pe net (Wi-Fi) si am cautat cum sa pot posta direct de pe mobil pe blog. Este varianta prin SMS dar care merge doar in SUA sau cateva state mai dezvoltate in privinta asta. Apoi am gasit varianta ca pot posta pe blog prin mail. Asa ca am intrat pe contul meu de blog, am facut setarile (trebuie pusa o adresa de mail pe care iti trimiti mesajul) apoi din gmail am scris un mail pe adresa setata. Simplu, la cateva secunde postul meu era pe net. Aaaa... in cazul in care serviciul de mail de pe care trimiteti pune ceva la coada, o reclama (cazul celor de la Yahoo!, Hotmail sau Live) sau aveti o semnatura nu uitati sa scrieti #end la sfarsitul mesajului care doriti sa il postati. So easy!!!

Tocmai ce am vazut pe History Channel un documentar despre batalia de la Sedan. Mi-am amintit cu drag de lectiile de istorie din gimnaziu cand invatasem despre Napoleon al III-lea, Otto van Bismarck sau de unde a inceput "lupta" dintre Franta si Germania pentru Alsacia si Lorena.

Apoi mi-am adus aminte de batalia de la Verdun, cea mai sangeroasa batalie din istorie unde au murit sau au disparut peste 700000 de oameni.

Oare cand se vor face si la noi serii de documentare, sau macar un documentar, istoric?

Cati nu ati citit in copilarie "Legendele Olimpului"? Cred ca putini au trecut fara sa rasfoiasca putin aventurile zeilor Olimpieni sau a eroilor eleni. Cred ca fiecare am avut cate un zeu sau zeita preferata, fiecare ne-am imaginat ca fiind Perseu, Hercule sau Prometeu. Ei bine, putem reveni in acele vremuri prin filmul "Clash of the Titans", un remake al filmului omonim din 1981. Multe efecte speciale, cica 3D care era penibil din cauza focalizarii foarte proaste. Se focaliza pe un punct in loc de focalizare multipunct ce ar fi creat mult mai usor efectul de 3D real. In rest, mai mult un film de cultura generala. Am incercat mereu sa imi aduc aminte numele celor 12 zei principali, daca Perseu chiar a trecut Styx-ul sau a fost altul, daca Perseu (eroul principal al filmului) a omorat Medusa sau a fost Hercule, daca are sau nu ce sa caute Pegas in povestea asta. Ei bine, in stilul caracteristic americanilor filmul nu a fost foarte legat de mitologie dar nici nu a deraiat prea mult, asa cum aveam sa aflu a doua zi la servici cand am stat toata ziua cu ochii pe Wikipedia sa citesc toate legaturile din mitologia greaca. Da, Perseu a trecut Styx-ul, el a omorat Medusa, Pegas era in povestea asta, dar pe Hydra a omorat-o cu un scut daruit de Atena (care si-a incrustat chipul Medusei pe scut dupa acest moment) in timp ce dormea privind-o in oglindirea scutului. Medusa era singura muritoare din cele 3 gorgone. Dupa ce i-a taiat capul a iesit din corpul ei Pegas cel innaripat. A fost ajutat pe langa Atena si de catre Hermes care i-a daruit o pereche de sandale innaripate, iar Hades (care nu avea rolul personajului rau din film) i-a daruit o capa care il facea invizibil. 

Ca o concluzie, filmul merita vazut doar ca o rampa spre o pofta de a citi mitologia greaca si a va reimprospata cultura generala dar nu bazata pe film ci pe propria documentare. Spor!

Poate ati observat noua interfaţă de căutare Google, care oferă o nouă bara de navigare in partea stângă şi o modificare logo-ul Google, care arata destul de cool. Panoul lateral nou evidenţiază instrumente de căutare şi criterii de interogare mai relevante, ceea ce face mai uşor găsirea exact a ceea ce căutaţi.

Cu toate acestea, cei mai mulţi utilizatori pot găsi nouă bară laterală integrată in stânga ca fiind inutila si destul de enervanta. Există o modalitate uşoară de a ascunde panoul de navigare din partea stângă.

Pentru a ascunde bara in Chrome, instalati extensia ‘Hide Google Options’. Va sterge bara latereala si va fi mereu setata ca optiune pentru orice utlizator. De asemenea se poate apasa un buton care o poate face sa reapara in cazul considerati ca acea bara e utila. (Suporta orice domeniu google)

Pentru a ascunde bara in Firefox, instalati acest add-on: Hide Google Options. Puteti cu usurinta sa porniti sau sa opriti acea bara din stanga cu un singur click. Pentru moment functioneaza doar pentru domeniul google.com

Utilizatorii de Firefox mai pot insta si un Google Fix userscript (folosind Greasemonkey add-on) care scoate si bara din stanga si cea de jos din orice regiune Google, pur si simplu va reveni la vechea versiune de Google.

Utilizatorii de Internet Explorer & Opera pot folosi doar o adresa pentru a reveni la vechiul Google:  http://www.google.com/webhp?hl=all

Timp de mai bine de 2 saptamani am stat lipit de televizor de dimineata pana seara si ma uitam la snooker. Nu am sa fac comentarii despre acest sport care i-a prins deja pe destui romani. Nu am sa comentez nici despre finala dintre Robertson si Dott, nici despre John Higgins, nici despre Ronnie sau Stephen sau despre trupa de pusti din China.

Pur si simplu am sa las imaginile sa vorbeasca de la sine. Acum 25 de ani in aceasi arena ca si in zilele noastre s-a disputat poate cea mai frumoasa finala de snooker din istorie. Dupa 25 de ani protagonistii: Steve Davis si Dennis Taylor au reeditat acea finala intr-un mod hazliu dar explicand cam ce am trait, gandit si simtit in acele momente

Partea 1:

Aseara am prins pe Cinemax finalul unui film pe care nu l-am mai vazut de peste vreo 10 ani: Pink Floyd - The Wall. Un film pe care atunci cand l-am vazut prima oara m-a lasat masca. Un adevarat film suprarealist plin de simboluri si intelesuri, poate prea supranatural. Eram in perioada in care ascultam cu frenezie Pink Floyd si vreun an m-am chinuit sa fac rost de film. Pe atunci internetul era sub 10% din ce e acum. Sa gasesti un film pe internet era ceva fabulos, ca sa nu mai zic de viteza de download. Pe atunci indrazneai doar sa download-ezi maxim un album de muzica. Oricum, a fost o revelatie acel film.

Filmul prezinta viata unui tanar cantaret de rock pe numele lui "Pink" care in tinerete a fost strivit de dragostea mamei lui care i-a creat un zid in jurul lui pentru al proteja, tocmai acel zid a ajuns sa il striveasca, sa vina peste el. Tatal mort in transeele primului razboi mondial a fost lipsa de echilibru familal. Apoi in scoala profesorul l-a pedepsit pentru ca a "indraznit" sa scrie poezii. Copii il considerau ciudat doar pentru faptul ca nu era ca ei, de aceea a creat un zid si mai mare pentru a se proteja de toti.Dar la final, prin lacrimi si mai ales puterea de a striga a spart acel zid si a devenit liber. Aceasta poveste simpla e plina de simboluri care fac trimitere spre alte "ziduri" din viata noastra. A fost considerat de multi un manifest politic si detestat de foarte multe regimuri politice, tocmai din cauza acestor trimteri simbolistice.

Daca aveti sansa sa il vedeti vi-l recomand cu caldura, mai ales cu subtitrare pentru a intelege mai bine semnificatia versurilor care sunt tulburatoare.

Pentru pasionatii muzicii veti recunoaste multe piese de pe dublul album "The Wall", ca de exemplu:

Prima data a fost Facebook, apoi Twitter, acum si Google a intrat pe nisa aceasta cu Google buzz.

In sfarsit am 33 de ani!

Poate e o cifra frumoasa, una rotunda, in felul ei! Cum ma simt? Ma simt mai batran... Ma simt mai batran ca o nenorocita de gripa a dat peste mine in ultimele zile si simt ca sunt un mos de 100 de ani. Ma dor toate... In rest, nu ma simt rau... Chiar a fost placut de ziua mea, spre marea mea suprindere. Am stat cu colegi vechi si noi, si la pranz si seara la o bauta si povestiri si amintiri. Am primit si cadouri superbe. Poate am sa le fac poze sa vedeti si voi ce sef inventiv si cu simt al umorului am. In plus m-am trezit (la propriu) felicitat de lume de la care nu ma asteptam.

A trecut si asta, acum urmatoarea borna... 34!

Proprietarul unui iPad, cel mai recent gadget lansat de compania Apple, a găsit o nouă întrebuinţare pentru device: jucărie pentru pisica sa. Drăgălaşul animal este cel puţin uimit de ceea ce se petrece pe ecranul iPad-ului. Mai întâi încearcă să urmărească un joc ce şerpuieşte. Apoi începe chiar să cânte la pianul virtual, una dintre aplicaţiile iPad-ului. Ca de obicei, pisicile reuşesc să înveselească şi cea mai sumbră atmosferă prin atitudinea lor haioasă.

iPad seamănă foarte bine cu un iPhone mai mare. Poate să navigheze pe internet, are aplicatii pentru foto, videoşi email. iPad dispune de un touchscreen de 9.7 inch ce suportă multy-touch, de un procesor A4 de la Apple de 1GHz, Wi-Fi, Bluetooth 2.1, dar şi de o busolă digitală. Cea mai impresionantă caracteristică pare să fie durata bateriei. Ea ţine 10 ore, iar în standby rezistă până la o lună.

Sursa: antena3.ro

Da, pare paradoxal... dar Google Chrome nu se pupa cu Youtube! Chiar daca amandoua sunt produse de Google...

Stati!!! Nu dati cu bolovani in mine si sa spuneti ca nu vi s-a intamplat niciodata asa ceva... Ehhh... mi s-a intamplat mie si altor cativa (destul de multi din lumea intreaga) de utilizatori de Chrome pe Linux... Asa... acum incepem sa ne intelegem. Da, e o problema cu Flash-ul de la Adobe care e cam dificil de instalat pe Linux, mai ales pe Open SUSE pe care eu il utilizez la lucru. OK, Flash-ul l-am l-am instalat pentru Firefox, putin prin linie de comanda, putin cu su, dar mergea. Pana cand de curand cand am zis sa incerc si Chrome-ul pentru Linux. Ma jucam cu el asa de gluma pentru ca tot Firefox folosesc in Linux (prefer insa IE8 in Windows). Dar cand am inceput sa imi instalez si extensiile pentru Chrome si pe Linux a inceput sa urce in utilizare personala. Dar tot aveam problema cu Flash-ul.

Ei bine, iata si rezolvarea:

Aveti nevoie de Flash (instalat folosind update-ul online sau manual punand pluginurile in directoarele lor) si de Google Chrome (versiune beta).

Obtineti perimsiune de root:

Pentru se incarca plugin-urile cum trebuie trebuie pornit Google Chrome cu plugin-urile pornite:

Azi am intrat pe Chrome, ca de obicei să mai pierd timpul pe Facebook and ''other stuff''. Mă ''jucam'' pe Hacker Project. E un mic joculeţ online care te face să te crezi un mare hacker, să penetrezi diferite reţele şi să spargi conturi în diferite misiuni. Bun de pierdut timpul la lucru sau aiurea. Problema este că trebuie să ştii mereu când s-a terminat un proces pentru a câştiga banii. Pentru asta trebuie să dai multe refresh pe pagina. Destul de dificil şi de incomod. Pe vremuri, când foloseam Avant Browser era o opţiune de refresh automat după un interval de timp prestabilit. În noile browsere implicit nu există o asemenea opţiune.

Şi acum revenind la Chrome, am observat că a apărut o mică bară în timp ce navighez care îmi sugerează să îmi traducă pagina din engleză în română. Interesantă opţiune, nu mai e nevoie să intru pe Google Translate pentru a-mi traduce o pagină. De aici am ajuns să navighez şi pe pagina de extensii pentru Google Chrome unde am căutat şi alte aplicaţii care să îmi uşureze munca. Astfel am găsit această extensie: AutoReloader. Poţi să setezi perioada de timp în care să facă reîncărcarea paginii, cât timp să se repete, după cât timp să înceapă procesul şi mai ales, cel mai important după mine, afişează timpul până la următorul refresh.

Am început vineri seara cu cu vizionarea lui ''The Hurt Locker'' pe care l-am cumpărat împreuna cu Gazeta Sporturilor. Culmea a fost ca duminică seara a fost filmul şi pe PRO TV. Nu înţelegeam cum de poate fi dat un film atât de repede pe piaţă împreună cu un ziar sau la tv, mai ales ca avea nominalizări la Oscar, vreo 9 daca îmi aduc aminte bine. Apoi am dedus că e un film independent şi caracatiţa marilor case de producţie nu şi-a întins tentaculele şi peste acest film. De obicei un film e lansat în premieră la cinema, apoi, după cel puţin 6 luni ajunge pe DVD, apoi după încă 6 luni pot să îl cumpere posturile TV PPV (pay-per-view, adică HBO la noi) şi abia pot fi date ''la liber'', cu cât e mai departe de data de lansare cu atât e mai ieftin. De accea un film bun ajunge la noi pe posturile clasice comerciale dupa vreo 3 ani, cel puţin, de la lansare. În fine, revenind la film, mi s-a părut un film care într-adevăr merită un Oscar. Clar mai bun decât ''Avatar'' care s-a poticnit în efectele vizuale. Am auzit dimineaţă la TV un comentariu pe tema asta şi i-am dat dreptate pe de-a-ntregul: dacă nu vezi ''Avatar'' la cinema cu 3D adormi lejer la el. Nu pot spune nici despre ''The Hurt Locker'' că are o poveste ieşită din comun. E vorba de o echipă de genişti din Irak care trec prin diferite pericole. Personajul principal e noul şef al echipei de genişti. Un fel de Clint Eastwood al ''estului sălbatic''. El crede că totul e un joc şi nu respectă nicio regulă, e pur şi simplu îndrăgostit de adrenalină. Asta până când o serie de evenimente îl fac să vadă lumea din jur printr-o altă perspectivă. Povestea din film nu e nouă, a mai fost folosită de sute de ori în alte filme, dar ceea ce îl face un film de excepţie e felul în care e prezentat Irak-ul în perioada post-Sadam. Pur şi simplu am rămas marcat de ce înseamnă acel război, în acea parte a lumii. Dacă războiul din Vietnam a fost un război de gherilă în care americanii îi căutau pe vietnamezi prin junglă şi nu îi vedeau acum în această gherilă urbană e mai nasol, soldaţii sunt înconjuraţi de localnici şi nu ştiu care e cel care va trage asupra lor sau care are o bombă sau un detonator. Oricum e un film dramatic cu mici secvenţe care te fac să zambeşti, un film care şi-a meritat toate premiile Oscar: cel mai bun film, cea mai bună regie, cel mai bun scenariu original, cel mai bun montaj, cel mai bun mixaj de sunet, cel mai bun montaj de sunet.

Apoi, sâmbătă am început vizionarea a două filme care m-au atras la BAFTA: ''Up In The Air'' şi ''Fantastic Mr. Fox''. Pe primul poate l-aţi văzut deja destui, poate deja v-aţi făcut deja o impesie. Mi-a plăcut foarte mult jocul lui George Clooney. Un rol foarte greu de interpretat. Chiar şi ideea acestui film a fost inspirată mai ales pentru această perioadă de recesiune. Un film care poate fi urmărit de oricine, nu e neapărat un film de artă, are romantism, dramă, comedie, o poveste şi multă morală. Al doilea film a fost o supriză plăcută pentru mine. Nu ma aşteptam să văd un alt fel de film de animaţie. Am ieşit din universul filmelor realizate integral de calculator care îţi dădeau senzaţia de fals, de neralism. Filmul e foarte interesant atat prin povestea pentru copii cât şi prin povestea paralelă în care se poate regăsi oricine. E vorba despre o vulpe foarte umanizată care nu poate trece de stadiul de animal ''la casa lui'' şi îşi doreşte o ultimă aventură ca să se mai simtă animal încă o dată. Oricare dintre noi îşi doreşte o astfel de evadare la un moment dat, dar ajungem să târâm după noi şi pe alţii care nu au nicio vină. La fel se întâmplă şi cu acest Mr. Fox care îşi pune în cap cei mai răi trei fermieri care au fost vreodată. Până la urma totul se termină cu bine. Să nu uit să menţionez că vocile sunt remarcabile: George Clooney (again!) - Mr. Fox, Meryl Streep - Mrs. Fox, Bill Murray - Badger, Michael Gambon - Bean, Willem Dafoe - Rat, Owen Wilson - Coach Skip.

Apoi, aseară am văzut ''An Education''. Un film superb cu o interpretare de zile mari din partea lui Carey Mulligan care a şi câştigat BAFTA pentru rol principal şi a pierdut Oscar-ul în faţa lui Mo'Nique chiar dacă era marea favorită. Merită văzut filmul pentru că arată o altă perspectivă asupra Marii Britanii în perioada anilor '60, despre educaţia, cultura şi mai ales schimbarea generaţiilor. Puteţi urmări schimbarea prin care trece o adolescentă extrem de inteligentă şi eminentă a cărui vis e să vadă şi altceva decât pereţii casei părinteşti sau cei ai şcolii. Ar dori să ajungă să urmărească pe viu concerte simfonice pentru ca marea ei pasiune e violoncelul. Ar dori sa ajungă în Paris, să simtă viaţa boemă de acolo, sa simtă parfumurile Chanel, să atingă cele mai scumpe blănuri, să fie liberă, mai ales. Părinţii însă doresc altceva de la ea: să ajungă la Oxford, însă pentru asta ea trebuie să înveţe foarte mult şi să ia note foarte mari. Încearcă să nu o lase să îşi trăiască viaţa dorită de ea şi chiar să renunţe şi la repetiţiile la violoncel. Asta e până când Jenny (fata de care povesteam) îl întâlneşte pe Jack, un bărbat cam de două ori mai în vârstă decât ea şi îi prezintă alt univers, un univers pe care ea îl doar visa înainte, ajunge să meargă la concerte, la licitaţii, la baluri, la hipodromuri celebre şi chiar la Paris. Rămâne complet vrăjită de acest bărbat care îşi câştigă banii din diverse şmecherii şi înşelătorii. Până la urma viaţa nu poate fi aşa de uşoară şi de simplă.

Am reuşit să văd sâmbătă Avatar în 3D. Da, ştiu, shame on me! Oricum nu avea rost să mă grăbesc să îl văd mai ales că nu mă atrăgea din niciun motiv serios, nu avea un story care să mă facă să nu pot dormi dacă nu îl văd, nu erau actori excepţionali, nu era un regizor favorit, etc. Dar nu am plâns după bani. Filmul a fost super-OK pentru un film comercial, dar nu merită ÎN NICIUN CAZ un Oscar decât pentru efecte vizuale care într-adevăr sunt excepţionale. Am reuşit ca atunci cînd am fost la Bucureşti să merg la un film la I-MAX şi am văzut promo la film şi am rămas mască. Chiar sunt superbe efectele şi mai ales ideea acelei lumi semi-pământene, acel Eden ce doar în visele copilăriei le poţi avea. Poveste simplă, am mai văzut-o de mii de ori în filmele americane, plus că seamănă izbitor cu cea din Final Fantasy, actorii nu ies în evdenţă prin interpretări excepţionale, poate şi pentru că sunt jumătate animaţi sau poate că nu sunt cunoscuţi (sau poate cu atât mai mult). Oricum scenariul a fost OK proporţionat încât nu simţi cele 162 de minute, te ţine bine în priză, nu te oboseşte nici din cauză că e ritmul prea alert nici că e prea static.

M-am uitat pe HBO la premiile BAFTA. Am ales câteva filme care am cam merita văzute: The Hurt Locker (cel mai bun film, cea mai buna regie, cel mai bun scenariu original, cea mai bună imagine, cea mai buna editare, cel mai bun sunet), Inglorious Basterds (cel mai bun actor în rol secundar), An Education (cea mai bună actriţă în rol principal).